Poezie
Când vreau să râd, râd
1 min lectură·
Mediu
Când vreau să râd senin,
Râd cu boabe de orez aruncate pe sticlă.
Le fac să sară de vreo câteva ori
Și-apoi le rostogolesc lichid.
Când vreau să hohotesc,
Mă prind de mână cu vulcani în clocot și mă las azvârlit
Până sus, sus, unde-mi trosnesc baierele cerului
Și râsul curge lung din mine,
Să spele pietrele pârâurilor nou-născute.
Râd întru odihna fricii.
Căci râsul e un animal de pradă
Mare, puternic și fără milă de frumos.
Lucește ca trupul de bărbat tânăr abia ieșit din mare,
Cu diamante-n solzii crescuți pe șira spinării.
Mă văd frumos când râd,
Mă văd rotund, mă oglindesc în soare.
Câteodată, însă, râsul e un animal mic și singur,
Cu mișcări scurte, repetitive, hipnotice,
Ce speră s-amorțească durerea care turbă-n lanț.
O adulmecă și-o aude de departe
Cum latră la luna ce se desprinde din albul ochilor
Și-mi dansează salomeic în colțul genelor.
Dar eu îmi despart singur capul de trup
Și-l dăruiesc cu voioșie
Pentru că eu,
Când vreau să râd, râd.
001084
0