Poezie
Stropi de sfârșit
1 min lectură·
Mediu
Unde ți-ai ascuns existența, iubito?
Ai plecat cu trenul în dimineața gri?
Mirosul pielii tale să ți-l amesteci cu mireasma de fier ars,
Vocea ta să fie strivită de huruitul roților metalice,
Firele tale aurii să fie electrocutate de firele de înaltă tensiune,
Sufletul să-ți fie abur fad în conserva lui Watt,
Cu Trenul ai plecat, iubito?
Unde ți-ai ascuns existența, iubito?
Ai plecat cu vaporul în apusul sângeriu?
Mirosul pielii tale să piară-n odorul hoiturilor de balene,
Vocea ta să fie inferioară ultrasunetelor aparținând delfinilor,
Firele tale aurii să dispară-n cerneala sepiilor speriate,
Sufletul să-ți fie ca fulgul unui pescăruș căzut în largul oceanic,
Cu Vaporul ai plecat, iubito?
Unde ți-ai ascuns moartea, iubito?
În ce ungher uitat de lume?
Dă-mi un semn și o să:
zdrobesc toți țânțarii sătui dacă ai nevoie de sânge,
storc toți baobabii dacă ai nevoie de apă,
scot oxigenul din apă și azotul din urzică dacă ai nevoie de aer,
culeg zâmbete de bebeluși dacă ai nevoie de speranță ...
În timp ți-ai ascuns moartea, iubito?
001857
0