Rapsodia bucureșteană

cuiul - ni se atrage atenția - se pasează întotdeauna în sensul acelor de ceasornic, urmărește îndeaproape timpul

doar

eu, mirat de claritatea serii, rămân în urmă; toate direcțiile îmi sunt străine

privesc lungul bulevardului Titulescu

;

de la etajul 6, orașul trepidează captiv ezitărilor cuantice; nehotărât,

îmi așteaptă privirea pentru a-și alege destinul

asfaltul tresaltă, trezit de emoția străină care mă găsește. invazie barbara.

pauză. lungă pauza.

apoi vrum vrum repornesc la prima cheie

îmi revin

trăiesc călătoria boxerului numărat, care se ridică țintă pentru o ultima lovitură

(își spune că singura înfrângere care merită trăită este înfrângerea totală)

bulevardul tremură din toate punctele de inflexiune;

o să sfârșească întors pe burtă ca o clătită manevrată cu îndemânare

sau poate

este felul său de a-mi oferi celălalt obraz;

tramvaiul 1 seduce ora târzie, și pornesc împreuna spre Doctor F;

cauza cedează locul efectului; o mică galanterie cosmică

revine emoția; nediferențiată, crudă, ideală de la idee; membrana universului servită în sânge;

uite plânsul; în sfârșit ceva familiar

cuiul se stinge, tramvaiul îl urmează, toate direcțiile se opresc;

acel cineva astupă gaura cheii cu gumă de mestecat;

un ultimul punct de echilibru;

priviți cât de frumos levitez clipa gard în gard cu prăbușirea