vivi hampu

18 ian.1996 În inimă Sfântă e lacrima ce-o cânt În noaptea asta. Încinsă e tâmpla veacului În clipă. Albastru e ramul de fulger În furtună. Oceanică e tăcerea ce ascult În

Mă învăluie ploaia albastră. Cu un val de durere Mă stropește… Un felinar cântă gălbui Pe stradă. Trotuarul jilav și învinețit Se scurge la vale Iar eu rătăcesc Spre o singurătate uscată.

22 august 2001 Absența simțurilor Am strigat muguri de opal Să-mi ardă pielea până la gând, Dar ochii mi-au rămas în urmă. Cu ace de nisip în creier Mi-am pierdut cuvintele. Nuferii mi-au

6 septembrie 2001 Florilor ce nu se trec… Noi…aceia Mă uit la tablou. Suntem noi, cei de acum cateva luni. Un cadru banal, obosit, fără cântec. Niște lacrimi, câteva săruturi, un

25 iunie 1996 Rugă Lăsați-mă să fiu singură Să simt cum curge în mine Întunericul. Să uit că m-a pierdut pe drum Iubirea. Să-mi scriu sufletul pe uscate Frunze, Ucise simplu în amurg

Poemul absenței A plecat iubirea Într-un ultim zbor rătăcit, Lăsând în urmă a viselor cenușă, Și-al pasiunii scrum. A rămas doar marmură de orgoliu, Umbră uitată între umbre Și tăcerea din

Surâsul tău Sângele din flori, lacrima din brazi, Zarea cea mai moartă din mine, Fata de oțel. Portocale albastre pe câmpii de cuvinte Zile bolnave, mereu slabe și personale Pe retina de

Stare de fapt Plouă zăpezi În cerul aprins de lună. Flori de soc au albit În ochii mei. De când ți-ai smuls privirea Din mine, Respir în gheață, În stânci de ametist. Aștept tăcerea

Te caut Te caut. Cu buzele, cu mâinile,cu lumina, Dar mai ales cu liniștea Din priviri. Printre statui vii și faguri Printre rămășițele cerului Din umbrele serii De ieri.

Tablou de alb Lumânări de munte. Floare de Crăciun. Pânză de argint. Luceferi în piatră. Vis de alb din tăcutul anotimp Cheamă la răscruce de altare… Clopote de gheață își cântă legenda Iar

Îngerii căzuți Frunze pe apă. Privirea ta peste umărul meu Încremenind verdele Nuferilor obosiți de frumos. Ochii tăi închiși. Cerul meu sub tălpile tale Înspăimântă albastrul Îngerilor ce

Concluzia unei statui Am ars sentimente în piatră; Poetul s-a adâncit primul, la rădăcină. Apoi a urmat Aerul, undeva lângă Poet. Cu Aerul s-a înfrățit Slova, Topită fără îndoială într-o albă

Zile Azi am trăit în leșin, Căci mi-a lipsit chipul tău. Mâine voi trăi în ne-viață, Căci nu vei fi lângă mine. Nu vreau să trăiesc și ieri în negru, Doar pentru că nu te-am cunoscut…

Întâmplare (II) Aromă de violet M-a trezit Din neguri. Valurile din ochii tăi Mă poartă Cu ele. Lacrimi carbonizate Te caută.

Livada Când scăpărau stelele noastre albastru Mergeam cu florile în livada cu mere verzi, Să plantăm ce aveam mai de preț. Azi,când ușa de liniște s-a închis Peste urmele pașilor tăi

Întâmplare Floarea orizontului Mi-a răsărit În inimă. Cu petale de os Mi-a șoptit sufletul. Cu verde de tulpină A zâmbit Ochiului.

Anotimp străin Altădată eram așa de tristă toamna… Acum puțin îmi pasă că e septembrie, Căci în sufletul meu e un alt anotimp, Pe care nu-l cunosc și care nu mă știe N-are zăpezi, nici ploi,

Amintirea Pe margine de șosea Dragoni albi cu zâmbete de cedru. În peșteri antice, Stalactite cu priviri de dantelă Într-un crâng dezgolit. Petale uscate din fosta vară Lângă munți

Lui (Nichita) Parcă e o pasăre străvezie Din care se vede doar inima, Cântând și tăcând necuvintele, Dăruindu-le unor lanuri de viață Trecute însă prin zidul invizibil Al tăcerii.

Pădurea de ochi Începe jocul fețelor ascunse. Te-am văzut, te-ai topit Într-o floare cu puf albăstrui. Aș pluti spre peștera pătrată din cer Dacă n-aș ști că mă pândesc arțarii. În scorbura

Altfel (fără tine) Copiilor nostri de pe nuferi... Atât de adânc ai pătruns În mintea Și noaptea Și tot ce e al meu, Încât altfel…. Eu știu?

Ghicitorul în pietre Mă ascund într-un gând de amar Şi în strai de cetate. Muguri negri îmi strivesc întrebarea Înainte să o rostesc. Ghicitorul în pietre mi-a prezis

Stare de veghe Norul negru s-a născut din vânt. Nu-ți mai ştiu nici paşii,nici privirea. Cu speranțele uitate-n veşnic ger Caut să îmi tac iar legănarea. Şi

Noi…marea Uite cum scoicile vrăjite muşcă din nisip… Marea e mai mult decât cerul, Mai mult decât noi, Mai mult decât orice. Noi suntem doar mai mult decât noi, Decât noi cei