Poezie

Pupăza și veverița

1 min lectură·5 octombrie 2026

Mediu

Pupăza cea migratoare,

Venită din depărtare,

S-a lăsat lângă un copac,

Atrasă de un mic gândac.

Și, privind trunchiul bătrân,

S-a gândit: – Am să rămân.

Copacul e un stejar gros,

Îmi fac cuib că-i scorburos.

Dar mai sus, tot în coroană,

O veveriță maro în blană

Vrea culcuș să își facă

În același loc, sub cracă.

Și i-a spus cu răutate:

– Mergi de aici, în altă parte!

Fugi, să nu te prind de coadă,

Că te las pe loc schiloadă!

Veverița neînfricată,

Văzând că e amenințată,

I-a spus totuși, să știe:

– Ce dorești este o prostie!

Vrei să te bagi peste mine?

Fă-ți alt cuib, căci e rușine?

Pupăza, venită în forță,

Pornită rău pe harță,

S-a infoiat spre veveriță:

- Am pe cap o coroniță!

Veverița, cum nu e proastă,

I-a zis: – Ce ai tu este o creastă.

– Nu te lăuda mereu,

Ciocul mic, prea ai tupeu!

Nu pot să stau lângă tine,

Zici că ai bălegar în pene

Și în lume e o rușine

Să ai miros urât în haine.

005

Virginia Stanciu. “Pupăza și veverița.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virginia-stanciu/poezie/14205783/pupaza-si-veverita

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.