Sunt oameni ce-au ramas la poale,
Sub muntele ce l-au visat.
Lasati-i visurile goale,
Si nu-i miscati de unde-au stat.
Sunt indrazneti carora le-a fost teama
Sa urce pana la
Eram singur. Cineva de-afara
Mi-a batut in usa pe-nnoptat.
M-am saltat cu greu din asternuturi,
Ca din morti atunci cand esti sculat.
-Hai, deschide! mi-a strigat din strada,
Glasul ei de aur
In orice seara-aud mereu in mine
Ceva nelamurit, ceva ciudat,
Si-n fiecare noapte care vine
Pe adancimea mea stau aplecat.
Imi pare uneori ca o furtuna
Alearga prin adanc vijelios.
Iar
Nu-mi mai aduc aminte despre mine,
De cel ce-am fost demult si nu mai sunt,
De toate cate azi imi sunt straine,
Dar in adancuri inca le framant...
Nici visuri, nici iubiri de-odinioara,
Nici
El nu mai e acum decat o umbra,
Un biet uitat, care mai merge-abia,
Cu parul alb si cu privirea sumbra,
Dand lumea-n laturi spre-a pasi din ea.
Nu-l mai cunoaste nimeni. Prin ceata,
El
