Viorica Pop

Eu știu că omu-i o ființă, Cu un destin subordonat, Născut adesea din dorință, Sau uneori, dintr-un păcat. El drumul dus-întors străbate, Și poate n-ar dori să vină, În lumea plină de

Minciuna este gratuită, Mitomanie sau ispită, Duplicitar cântând în strună, La parteneri ce se răzbună. Minciuna este necesară, Pentru a liniști o fiară, Cînd atmosfera-i dubioasă, Sau

Nu ne expunem profunzimea, Părem cuprinși de mare vervă, Păstrăm ascunsă o rezervă, Să nu dezactivăm cruzimea. Pașnic trăim în alianță, Motiv n-avem de despărțire, Și înțelegerea-i

Poate că-i adevărat, Europa ne-a salvat, Spre a fi mai sub papuci, Fiind sclavi sau eunuci. Fizic ne aflam în ea, Dar acces la acadea, Nu aveam încă legal, Șeaua însă-am pus pe

Cum,casele au ochi și gură, Comportarea ți se va vedea, Oricînd există o făptură, Ca etern spion după perdea. Dorești iubirea migratoare, Însă dezmățul se răzbună, Dintr-o pornire

Eu știu că el minte, Dar ce pot să fac, Nu-mi găsesc cuvinte, De parcă am trac, Eu simt când mă minte, Dar nu-l pot jigni, Nu sunt minciuni sfinte, Și mor peste zi. Când simt că

Ispite pătimașe-s peste tot, Ca tentații reci,ce dau în clocot, Le rezistă durii și deștepții, În capcană cad doar nătăfleții. Ispita sigur te va-împovăra, Doar invitînd-o sub umbrela ta,

Pe culme-n deal spre înserat de vară, Apusul strălucește în strai divin, Mirajul nopții tainic se strecoară, Dînd nuanță mată, zilei în declin. Alăturarea de stele-i luna clară, Mistere

S-a ascuns iubirea, unde? Nu poți ști. A plecat aiurea într-o bună zi. Când o iubire este trecătoare, N-ai pus în ea nici dragoste, nici soare, Ea a crescut, încet a înflorit, Dar

Soarta amară este ca pelinul, Un punct dorim în spațiul infinit, Þintim spre orizont nemărginit, De care să ne ancorăm destinul. Suntem un pas înspre eternitate, Singuri venim și singuri vom

Vorbe spuse sau nespuse, Argumente-n stări opuse, Vor produce în relații, Despărțiri,intrări în grații. Vorbele pot să descarce, Conștiința s-o încarce, Sau dospesc în așteptare, Pînă

Nicicând nu o să afli ce gândesc, Oricând eu dacă vreau,te păcălesc, Nu poți descoperi ce am în minte, Căci pot s-acopăr gândul prin cuvinte. Curajul mă îndeamnă chear s-o spui, Nu pot

Soarele și Dumnezeu îmi hrănesc viața,puterea, Arătându-mi la răscruce,cum capăt încrederea. Soarele mi-e călăuză,și-mi susține crezul meu, Siguranța mi-o transmite firesc și

Se știea sărac, dar nu exagerat, Aduna cu sîrg,în mod organizat, Schimbări dorind, să facă în casa sa, Findcă la intrare,ușa nu-i plăcea. Adunînd treptat rezerve-n buzunar, Merge hotărît

Iartă-mă căci nu te pot urma, Nu privi în urma ta și pleacă, Și uită-mă, că nu pot fi a ta, O alta ție poate c-o să-ți placă. De ce privește dezamăgit și trist? Tu pentru mine nu ești

Cupidon sau Dragobete, Adună băieți și fete, Unind inimi fericite, Ce-și doresc a fi stîrnite. Fetele pot să aleagă, Băieții taine dezleagă, Legându-se pentru probă, Printr-un deghizat în

Atât cât viața firu-și toarce, Omul tot face și desface, Eșecul de-ai spori averea, Dezactivează-n el puterea. În cumpătare cât trăiește, Viața în sine-l mulțumește, Dar alergând după

Când demnitatea uneori se pierde, Prin fapte grele ce reduc valoarea, Rămâi epavă prinsă-n iarbă verde, Și îți pătezi imaginea, onoarea. Viața intensă o dorești plăcută, Dur condimentată-n

Nu sînt în elementul meu, Și lângă mine-ți este greu, Poate așa vrei să rămîi, Gândind înspre anii târzii. Dar viața-i o misiune, Þesută-n idei comune. Poate nu ți-ai aflat locul, Sau

Pământul ne hrănește ne cheamă, ne înghite, Românii îl iubesc mai rece sau fierbinte, Însă visând la viața din cele patru zări, Din sărăcia țării migrează-n depărtări. - Pierduți în pribegie

Omul se va învața cu orice defect, Ce existenței sale îi va da efect, Puțini sînt cei care pătrund și înțeleg, Că handicapul este rupt dintr-un întreg. Poate ceva greșit, cândva s-a