Mai am un singur dor
Nimic n-am lăsat deoparte
din tot ce-a fost mai rău pentru mine.
Am deschis cărări pentru moarte
și uite că nu mai vine.
Mă uit la mîinile mele și mi-e rușine.
Nimic nu-s
Despărțire
Mîinile tale au plecat mai întîi.
Apoi zîmbetul. Glasul. Ochii. Umerii.
La urmă de tot a plecat și parfumul.
A rămas parcul, mirat că are copaci,
pustiu ca un trup din care inima a
Poema alexandrină
I
Să nu uiți Cuvîntul cel de la început,
să nu uiți cum stăteam în el apropiați ca două continente.
Să nu uiți ziua aceea de la început,
asemeni aceleia de pe urmă,
cînd
Ochii mi-i acoperă cu părul
tău cel negru ca neadevărul:
să te văd în umbre efemere
cum te văd cei fără de vedere.
Soarele-nnegrit sub despletirea
părului tău negru uite-și firea,
ochii mei
Soarele stins
Nu mai am nevoie de mîinile, mînioasele,
cele cu carnea, cu oasele,
cu cine mai știe,
ca să-ti ating frumoasele
mîinile tale, de papadie –
surghiunite în propria
Pian
Deodată am simțit că mă prefac în pian,
Cum apa in Cana Galileei s-a fost schimbat în vin
Degetele tale, cîntînd, au scos venin
Diafan.
Nu, nu, să nu mai atingi
Nici în joacă pianul
Călătorie pe o rană
Și parcă te văd prin iarba ce crește lichidă
din streașina lunii pînă-n pămînt,
trecînd printre copacii de cridă,
printre copacii de sticlă trecînd.
Deodată irisul tău
Imensele femei din tinerețe,
cu șolduri fastuoase și fîșnețe,
cu sîni ca zepelinele-n vîltoare,
imensele femei din tinerețe
iubite pe-apucate, din uitare
revin acum cu cărnurile clare
și din
Doină
De sub pleoape le adun,
piatră peste piatră pun,
pun din mine lutul bun
să le-mpac, să le-mpreun.
...noaptea se prăvale murul
coperindu-și împrejurul...
Pun la fiecare semn
fruct
In barul acela cu aer opac
era loc si de noi si de moarte.
Afara se taia un copac.
Afara se murea ca la carte.
Timpul, ranit, zacea la o parte
zvicnind pe sub mese – tic-tac.
Ce aproape erai,