Viorel Ilisoi

Mai am un singur dor Nimic n-am lăsat deoparte din tot ce-a fost mai rău pentru mine. Am deschis cărări pentru moarte și uite că nu mai vine. Mă uit la mîinile mele și mi-e rușine. Nimic nu-s

Despărțire Mîinile tale au plecat mai întîi. Apoi zîmbetul. Glasul. Ochii. Umerii. La urmă de tot a plecat și parfumul. A rămas parcul, mirat că are copaci, pustiu ca un trup din care inima a

Poema alexandrină I Să nu uiți Cuvîntul cel de la început, să nu uiți cum stăteam în el apropiați ca două continente. Să nu uiți ziua aceea de la început, asemeni aceleia de pe urmă, cînd

Ochii mi-i acoperă cu părul tău cel negru ca neadevărul: să te văd în umbre efemere cum te văd cei fără de vedere. Soarele-nnegrit sub despletirea părului tău negru uite-și firea, ochii mei

Soarele stins Nu mai am nevoie de mîinile, mînioasele, cele cu carnea, cu oasele, cu cine mai știe, ca să-ti ating frumoasele mîinile tale, de papadie – surghiunite în propria

Pian Deodată am simțit că mă prefac în pian, Cum apa in Cana Galileei s-a fost schimbat în vin Degetele tale, cîntînd, au scos venin Diafan. Nu, nu, să nu mai atingi Nici în joacă pianul

Călătorie pe o rană Și parcă te văd prin iarba ce crește lichidă din streașina lunii pînă-n pămînt, trecînd printre copacii de cridă, printre copacii de sticlă trecînd. Deodată irisul tău

Imensele femei din tinerețe, cu șolduri fastuoase și fîșnețe, cu sîni ca zepelinele-n vîltoare, imensele femei din tinerețe iubite pe-apucate, din uitare revin acum cu cărnurile clare și din

Doină De sub pleoape le adun, piatră peste piatră pun, pun din mine lutul bun să le-mpac, să le-mpreun. ...noaptea se prăvale murul coperindu-și împrejurul... Pun la fiecare semn fruct