viorel gongu

toiagul dezamăgirilor desenează piramida perfectă pe chipul cu ochi zăvorâți peste vise lăsate prin gări totul se întâmplă în vioara de nuc lăcuită strălucitor sub sigilul unui borcan

Completul judecății este strâns, Prezent și inculpatul ghiocel. În aerul festiv adie plâns De iarnă grea, că dintre toți doar el A îndrăznit , prin gheață ridicat, O rază să primească și

Cât mi-e de cald în suflet să simt o mângâiere Pe fruntea care-mi arde, aprinsă ca de foc, Amarul mi-e mai dulce când după nenoroc În zbor, o voce tandră mai ia puțin din fiere. Cât de frumoasă

șerpași cu poveri șiraguri negre pe alb piscul e-n ceață.

Dacă n-ai fost nici să nu fii vreodată, Dacă n-ai vrut nici să nu vrei, nicicând, Dac-ai uitat, tu, minte niciodată Să nu mai ții, să uiți să râzi, plângând. Dac-ai jignit, cu firea ta

Dictatorul Numele meu este Puiu și de azi sunt...dictator. Am să vă povestesc cum am ajuns ...dictator. Era o zi de iarnă , parcă un februarie,

Fără plocoane, fără prostrație, Fără speranță și fără de frică, Fără de patimi și fără de pică FAC CONTESTAÞIE! O filă de viață ca o somație, Lipită-n fugă, subiectivă, Nescrisă-n ciornă, zis

în spatele oglinzii ovale șifonierul șoptește războaie dintre nasturii cocliți uniforma roasă de molii destramă pacea la colțuri pieptănând mizerii coiful cu pene goarna flămândă roade

din ghemul de praf cărări fără număr ascunde-n andrele și umple veșmânt de nopți adunate-n genunchii de stele topite în bățul albit de-așteptări fă roua-ncălțări fără moarte și-n pietre lovește

cântecul de greier abia foșnit oprește cocorii cu ziduri albe prin care vama se așterne poem bănuit

-Buzzz -buna TU esti? -da -te sarut,iubitule,mi-era dor de tine -si mie -mi-ai mai scris versuri? -sigur! stai ca-ti scriu Si asta se intimpla de ani. I-AM SPUS CINE SINT,ce fac,cum

nehotărât între copilărie și adolescență privesc cărarea care nu știe dreapta stânga o făzăniță se pierde în alegerea clipei cumpăna se iubește cu orizontul în indecizia toamnă

Am înodat iubirea, tei pe tei, Cătând pe strada-ngustă o mansardă Și am urcat pe scară câte trei Fușteie, obosite să mai ardă. Din colțuri mucezite-n zbor mărunt Priveau mirate vise,

Xena a murit. Acum se odihnește, după tot chinul îndurat în perfuzii, injecții, teste de sânge. Nici acum nu știu dacă aveam dreptul să cer să fie eutanasiată, dar am făcut-o. Aveam eu dreptul să

Este ceas de seară, vara, și sultanul vrea să-și scoată Mândrul chip din moțăială și să dea cu ochii, roată, Să deguste din dulcețuri, din arome și din boabe Aromate și alese pe un pat, purtat de

Dragoste ucigașă de părinți ne rupe acea punte între măduva spinării și pămînt... fruntea și chemarea din ultima maimuță patrupedă nări și secreția cosmica a pietrelor lacul cu oglinzi

A...BIA\'NCÃpeai în palmele de lună, CoraBIA-N CÃ..uș de vise clare, Se avânta ca saBIA\'N CÃtare Când soarele urma, doar, să apună. Tu nu erai nici vis, nici o minciună Erai un colb pe

De oriunde am privi o piatră o privim tot în ochi și ea cu reacredință ne întreabă veșnic: ești sigur?

Ce așteptări încarcă o katana Când brațul ce o poartă e învins Iar samuraiul nu este convins, Că moartea ce-l îmbracă, e din rană? Ce așteptări se-ncarcă într-o cană Când mustul nici nu știe