viorel gongu

Ghiveciul ce purta în pântec cheia Ce-nsingurat așteaptă jos pe scară. Să-l mângâie cu palmele femeia Așteaptă și acum, seară de seară. Ca lutul ars e ars de așteptare Pe buze i s-a ofilit

Un șir de ceaiuri este viața toată De cînd ne naștem și până la moarte Iar la sfârșit, când vieții am dat roată Putem să scriem despre ceai o carte. Abea ieșim în lume și ne doare: Lumină,

Ai să dispari ca o părere Când am să scriu ultimul rând. Îmi spune sufletul și-mi cere Să nu te las să pleci râzând. Azi încă ești...sau poate nu. Lăsând în urma doar tăcere, Ascunsă-n

Mai sper că va veni o clipă Incendiată într-o șoaptă clară, Eden purtat sub o aripă, De-atâta dor și dulce, și amară. O clipă-n care fără teamă, Roșind ca răsăritul dimineții, De drag

Când balul va începe pentru tine Tu vei deschide poate prima filă. Sânge mai roșu oare pentru cine Va năvăli în viața ta civilă? Ai să dansezi lejeră madrigalul, Îți vor suna-n urechi

Vei vrea ca timpul să învie Când poate fi-va prea târziu. Voi fi o rimă-n elegie, Sortit al nemuririi fiu. Ai să-nțelegi și acel vis Ce-ncarcă strugurii din vie. Îl vei dori pe-acel

Ai aruncat ciorapii și mănușa La primul coș în drumul tău pe stradă, Ai tras în urma ta nu numai ușa, Ca zâmbetu-nghețat să nu se vadă. Nu ți-a păsat de lacrima din barbă, Te-ai plictisit,

Chiar noaptea de Armindeni se încheie, Eu te aștept să te întorci din baie, Voi strânge recuzita din odaie Și-am să-ți arăt minciuna de sub cheie. Te\'ngropi în perna nopții ce e arsă, S-a

M-am cuibărit în inima de jad Ce-am priponit-o-n lanț de fire albe Ca ziua-ceasta-n șirul unei salbe, Să ți-o ofer ca pe-o-nalțare-n grad. Să mă așezi cu dragoste pe glezne Când nu te vede

Cantinul a ramas uitat de lume Pe margine de cale și nici trenuri Nu se opresc.El nici nu are nume, E-un punct uitat în loc dar peste vremuri Odată s-a oprit un tren din drumuri, Cantonul s-a

Nu ți-am cerut o viață, Nici timp de-un an n-am vrut, Am vrut o clipă pe o ață, Mărgică albă-n negrul neștiut. Nu ți-a cerut nici săptămâni, Nici nopți n-am vrut nici zile, Am vrut o clipă

Sunt doar o sticlă veche și murdară, Un cuib de duhuri care nu au nume, Un sunet trist rămas dintr-o vioară, Sunt începutul dintr-o alta lume. Când vine noaptea, de sub pleoape \'nchise Se

Am să mă scriu într-un poem final, Voi adia în glosse sau beție Și cind arzând în visele de cal M-oi spulbera în puf de păpadie. Și voi zbura pe vânt dar și pe ploaie, Purtat de vise-n lumea

Da, steaua mea a fost o stea de gheață, Născută pe un geam spre răsărit. Ce bucuros eram de dimineață Când ne priveam în ochi ca într-un rit! Ne povesteam și bune dar și rele, Ca două flori de