Poezie
Cheia din ghiveci
glossa pe scari
1 min lectură·
Mediu
Ghiveciul ce purta în pântec cheia
Ce-nsingurat așteaptă jos pe scară.
Să-l mângâie cu palmele femeia
Așteaptă și acum, seară de seară.
Ca lutul ars e ars de așteptare
Pe buze i s-a ofilit scânteia.
Ea a uitat, topită-n depărtare,
Ghiveciul ce purta în pântec cheia.
Și cerșetorul ce primea pomană
Speranța și-a pierdut dar intr-o doară
O cheamă ca un zvicnet dintr-o rană.
Ce-nsingurat așteaptă jos pe scară!
Ghiveciul a crapat mai jos de toartă
Iar cerșetoru-i plânge epopeea.
Vasul de lut speranțele își poartă,
Să-l mângâie cu palmele-i femeia.
Ce amintiri se scurg prin crăpătură,
Udând cheița neagră, solitară.
De zâmbet să se umple până-n gură
Așteaptă și acum, seară de seară.
Așteaptă și acum, seară de seară,
Să-l mângâie cu palmele femeia.
Ce-nsingurat așteaptă ,jos pe scară,
Ghiveciul ce purta în pântec cheia!
001.789
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- viorel gongu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
viorel gongu. “Cheia din ghiveci.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gongu/poezie/1837254/cheia-din-ghiveciComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
