viorel gongu

E atât de cald! Aerul dansează în cercuri de pâclă și eu îmi fac drumul zilnic, pe jos, de la serviciu spre acasă. La colț, voi întâlni cei doi bătrâni, venind de la cimitir, apoi fetița cu

Trebuia să am tact și răbdare pentru că, dacă raspunsul ar fi fost evaziv sau nesatisfăcător, cu siguranșă, Florentina l-ar fi căutat în altă parte. Am luat-o e mînă și am plecat în parc. Fără să mă

Să nu uităm condiția de fiară! Când printre vorbe navigăm timid, Visând poetic un apus de vară Și tot sperînd apare înc-un rid. Prea multe vorbe, gânduri măsluite, Oprind albina-n zborul spre

Plopii mei nu sunt șapte nici trei nici treisprezece nici fără soț sunt opt de toți pe două laturi ale unui drum care se opintește într-o poartă peste care zăpada stă bătută-n

Semunțe de drum un orb din bățul lui de departe. A tânji dreptul lui de a pleca dar acum... Omul care a adus ploaia pleacă de cum ajunge spală drumul și se umple de jeg în rigole a merge

Am senzația pe care trebuie s-o încerce omul din ultimul vagon al trenului, când omida compusă din treisprezece segmente trece, cu speranța că merge pe drumul cel bun, la fiecare trecere(schimbare)

Luni. O zi de luni care nu e vineri. Aseară am lăsat în urmă \"căsuța noastră\" si am plecat spre \"nebunia\" de fiecare zi. Mihai m-a adus acasă dar l-am oprit să urce. E sufocant cu atenția și

Armuri de greieri port pe la turnire, Eșarfa ta pe lance mi-e de-ajuns. Atâtea lupte fără dijmuire S-au depănat ca pânzele din fire Spre taina unui dor de nepătruns. Eu călătorul,care-i pururi

Cea mai umilă bază are trei puncte de mic mi-am dorit o cîrjă am dorit-o de mult timp atât de mult că mi-a devenit inutilă cârjă uitată la stâlpul porții ți-ai găsit o menire... iar când azi

Prin stepe arse, goale azi de dropii, Aleargă amintiri cu sapa-n mână Prășind la vremi ascunse pe sub lună, Sperând să scoată din țărână copii A zilelor fierbinți din bărăgane Cu praful gros

Văd chipul îmbujorat, împodobit cu inele de abanos, cu o față albă, proaspăt rasă. \"Ti-ai revenit?\" \"Da, George!\" \"Te simți bine?\" \"Nu știu exact, cred că mai bine\". A întins mâinile

Iubita îmi e azi trecută, Văd timpul cum rupe frumosul Din cadra de mult cunoscută Și moartea cum șuieră osul. Mă simt vinovat că ea pleacă, Aș merge cu ea, mână-n mână, Deja, azi, mă simt

Cantinul a ramas uitat de lume Pe margine de cale și nici trenuri Nu se opresc.El nici nu are nume, E-un punct uitat în loc dar peste vremuri Odată s-a oprit un tren din drumuri, Cantonul s-a

fără culori rămân gri apoi doar contur și acela mișcat așteptând pensula caldă să mă strângă în forme să mă umple de vise color să mă umple de dor apoi cu penelul în dinți strămutat în

Mi-e sângele plin de oameni de ordine, care fac ordinea lor în mine, dau ordinele lor sau ale altora tot prin mine. Am nevoie de haosul meu de vene și artere, așezate ca hainele pe orbi, de

Nu uit nimic din ce nu s-a-tâmplat din ce ar fi putut să fie și ca-ntr-o lungă agonie în plagiat clipe se-opresc cu capul în palme la gâtul timpului rostind sudalme celui ceresc și