Poezie
iubitei mele bruneta
1 min lectură·
Mediu
cu părul tău
ca noaptea
ivită în fiord
iubita mea
tăcută
discretă
și tenace
m-ai însoțit
o viață
o notă
întrun acord menit
ca în ascultare
să îmi dea o lungă pace
cu pași foșniți
în valuri
cu mov
cu violet
te apropii cuminte
cu mâna întinsă
doară
eu mă iubeam cu blonda
în rozul ei
discret
și te amânam
întruna
eternă domnișoară
nu ai plâns
nici blesteme
nu ai proferat
la cer
știind că până la urmă
îți vei primi iubirea
doar tu mi-ai fost fidelă
copilă de mister
și acum
cu buza rece
ai să îmi săruți
rostirea
cu mâna ta
de umbră
cu părul tău
cernit
mă chemi către o navă
ce ne așteaptă
în zare
și îmi spui că o veșnicie
avem pentru iubit
să las totul
în urmă
și grijă
și întristare
am să iau cu mine
la drum
o rimă sau două
și în carton
legată
îmi iau
numai o carte
dă-mi mâna
dragă umbră
va fi o noapte primă
din dragostea mea
vie
iubind
până și în moarte
001.926
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- viorel gongu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 175
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 65
- Actualizat
Cum sa citezi
viorel gongu. “iubitei mele bruneta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gongu/poezie/13951447/iubitei-mele-brunetaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
