Poezie
Nu sunt
mustang.
1 min lectură·
Mediu
Nu sunt batista Desdemonei, ajunsă spălător de vase,
Nu sunt nici sângerarea ternă a fetei plânse, pe saltea,
Nu sunt nici cărămida arsă zvârlită-n geamul unei case,
Sunt purșisimplu o dilemă între un ciob și-un colț de stea.
Nu sunt nici cerșetorul care întinde mâna pe la mese,
Nu sunt hârtia ce suportă cu stoicism, orice stupid,
Nu sunt nici catifeaua care, ca limbă, mângâie la fese,
Sunt doar un truditor cu cârca, cam agramat, cam insipid.
Nu sunt un preș și nici vre-o treaptă pe care să o calce-o cizmă,
Nu sunt setos nici de tiparul ce te așează intrun raft,
Nu sunt orbit decât de vârstă, dar nu-s orbit de nicio pismă
Sunt doar un vers scris cu creionul pe-un petic mucezit, de kraft.
Nu sunt soldatul, din plutonul ce smirnă stă, ca la paradă,
Nu sunt rigola care poartă mizeriile spre canal,
Nu sunt nici mutul ce privește la stelele ce stau să cadă,
Sunt doar mustangul în galopul ce îl refuză a fi cal.
022.295
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- viorel gongu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 168
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
viorel gongu. “Nu sunt.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gongu/poezie/13930458/nu-suntComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Multumesc de vizita. Daca ai apelat la dex si ai retinut cuvintele inseamna ca azi nu am scris degeaba.Incetul cu incetul se face otetul!
0

\"Sunt purșisimplu o dilemă între un ciob și-un colț de stea.\"
iar
\"Sunt doar mustangul în galopul ce îl refuză a fi cal. \"
îmi pare destul de firesc.