Viorel Darie

Reusit univers creat cu minimul de mijloace

Lumea se schimbaă. De când cu șosele, mașini, tractoare, tiruri, lumea nu mai vrea sa trăiasca din munca câmpului din jurul gospodăriei proprii. Unii s-au blazat, nu învață nici carte, nu muncesc nici câmpul. Cei mai întreprinzători au plecat din sate, muncesc ca slugi pe la stăpânii din Spania, Italia. Că numai așa vor putea agonisi ceva parale cu care să-și încropească ceva în jurul casei. Iar cei care rămân acasă, cu mici excepții, adâncesc perspectiva sumbră ce se întinde asupra satului român: stau la crâșme, se uită melancolici la TV-ul din casă. Nu mai e acea muncă asiduă prin micile întreprinderi locale, nu mai au căutare produsele manufacturate, nici produsele agricole nu mai au preț. Pentru un om intelectual, atmosfera satului era și așa deprimantă, chiar când satul era plin de oameni și copii, iar acum, când satul se goleste de oameni, când toate se dărâmă, intră în pământ, priveliștea satului devine chiar de notorietate filozofico iremediabil pesimistă.

Dar frumusețile naturii sunt o rezervă care, în viitor, va face ca oamenii să revină pe aceste binecuvântate locuri, când vor căuta liniște și încântare naturală.

Viorel Darie

A pune în lumină o personalitate a trecutului, e un act de generozitate, de altruism, de a reaminti generațiilor tinere trăirile li realizările oamenilor care au luptat pentru țara lor, chiar și în condiții vitrige.

Astfel că admirăm inițiativa scriitorului Nicolae Tomescu pentru sublinierea rolului istrorico-cultural al înaintașului nostru, bravul Ioan Lupaș

Cu respect

Viorel Darie

Domnule Nicolae Tomescu, sunt încă odată recunoscător pentru parcurgerea acestui text și apreciere. E vorba de scriitorul Mihai Leonte, bine cunoscut pe site la Confluențe literare, care se remarcă prin simplitate dezarmantă de exprimare, dar, în scrierile dumnelui, picăturile simple de apă formează un curcubeu când sunt luminate într-un anumit fel. Din contra, un nor de panglici colorate nu va genera niciodată un curcubeu.

Cu stimă

Viorel Darie

Prin acest episod mi-ați reamintit de autobuzul chinezesc cu numărul 106, care venea pe marele bulevard de undeva de la Friedship, o cotea la stânga pe celălat bulevard, unde se ajungea la metrou, apoi se ajungea la Templul Cerului. Am scris și eu recent un text pe Agonia despre Templul Cerului, dar am scris ce-mi vezură ochii. Pe când, la Dvs, există o abundență de date istorice, interesante, deci ați facut o serioasă documentare.

Este o descriere de refeință asociată acestei munini arhitectonice, Templul Cerului din Beijing

Cu stimă

Viorel Darie

Descrierea dvs. este plină de fascinație, nu numai datorită relatării propriu-zise despre locuri și istorie, ci și datorită filozofiei inserate în text privitoare la stiluri de viață exotice, de un mare umanism, sau multe inserții de informații din aceiași categorie, luate din locuri și veacuri foarte diferite.

Plus un stil de redactare foarte elaborat, așezat, plin de nostalgii și sentimente, uneori eclatante, uneori ascunse în planuri îndepartate, ori în subconștient.

Cu stimă

Viorel Darie

Ca unul care am avut privilegiul s calatoresc prin China de trei ori, in 1977, in 1978 si in 1983, constat si recunosc starea de spirit al romanului care petrece mai mult de o luna in China: nu-i mai trebuie nimic, nici aur, nici jad-uri, nici tablourile acelea specific asiatice cu tigri, panda si bambusi. Si, desi aveam diurne consistente in raport cu chinezul de rand, ne bucuram intotdeaua de excursiile gratuite organizate de bietii chinezi, ca noi sa ne simtim bine. Si cu toate acestea, bupa o vreme nu ne mai trebuia nimic, vroiam vesti de acasa, vroiam sa ne aduca cei care veneau cu avionul ziar de Romania, chiar daca era Scanteia, sa vedem si noi ce mai fac echipele noastre de fotbal din Braila, Buzau etc. Omu-i om.

Cu stima,

Viorel Darie

Domnule Nicolae Tomescu,

Sunt interesante asocierile Dvs cu povestirile unor mai celebri autori ca mine. Fiecare cu ce se pricepe, ce simte în inima lui. Lumea naturală mă încântă, o consider rezervor inepuizabil de frumusețe, de interes. Domnul le-a făcut pe toate și a văzut ca toate erau bune.

Cu mulțumiri pentru aprecieri referitoare la text.

Viorel Darie

Da, așa este. Povestirea este scrisă pentru copii, sau cei pentru care mai au sflet de copil. Dumneavoastră sigur aveți, de vreme ce v-a plăcut povestirea, dar acest fapt reiese și din fascinația scrierilor Dvs., în general

Cu stimă

Viorel Darie

Delicioasele descrieri ale unor situații anormale într-o școală. Dacă ar fi fost situații din prezent, asta ar denota o stare deplorabilă a învățămantului. Dar fiind descrieri din vremuri aproape uitate, nu putem avea decât zâmbete la citirea acestui text armonios redactat.

Stimate Domnule Nicolae Tomescu

Da, povestirea face parte dintr-un ciclu de povestiri rupte total de contextul secolelor modernității. E o încercare de a aprofunda viața aceea simplă și limpede din epoci de mult apuse.
Cu repetiții, în general, mai am probleme, poate în viitor să-mi fac tehnici de redactare care sa conducă la evitarea repetițiilor.

Vă sunt recunoscător pentru că ați parcurs textul și că ați găsit ceva bun în el.

Cu stimă

Viorel Darie

Nu am prins bocetele patriotice după "tătucul" Iosif Visarionovici Stalin, căci eram prea mic atunci, dar am prins alte două asemenea bocete naționale, odată când murise tătucul Gheorghe Gheorghiu Dej (cel care pusese pe picioare Canalul Dunarii - Marea Neagra și peninteciarele de la Gherla, Jilava etc), dar noi elevi de clasa a 8-a nu știam asta, ne durea sufletul de conducătorul nostru, deși trăiam ca vai de noi, fără alimente și fără haine de școală. Și am prins bocetele dupa presedintele SUA, J F kennedy, evenimentele care le-am urmărit cu mare neliniște și interes la Radio, căci atunci încă nu apăruse Televiziunea.

Este remarcabila capacitatea autorului de a ne traspune cu fidelitate în atmosfera acelor vremuri, neștiute de generațiile tinere, uitate de ceilalți.

Cu stimă

Viorel Darie

Ce vremuri erau acum doar 60-70 de ani. Chinuți oamenii, totuși, supraviețuiau, zilele mergeau înainte. De haz, de necaz, unii erau școlarizați în acele timpuri, deși nu se știa la ce bun era să știi carte. Doar ca sa citești subtitrajele de la filme la care țigăncile se descurcau de la o vreme și fără subtitraje.
Erau vremuri când mulți amărâți au fost puși în funcții neașteptate, uneori chiar prea mari pentru pregătirea lor. Periculos era când un personaj dintr-acesta ajungea să te conducă. Pericolul persistă până și în ziua de azi.

Text viu, plin de umor, reconstituire foarte fidelă a unor situații din vremuri care au început să apună.

Cu stimă

Viorel Darie

Umor irezistibil, descriind o lume atât de depărtată de preocupările zilelor noastre, și totuși, atât de reconfortantă pentru amintirile acelor dintre noi care au amintiri asemanatoare din nostalgica copilarie. Miuțele între copiii nu pot să nu ne umple de candoare. Iar scenele cu harbujii și cu clasa muncitoare sunt de antologie!

Cu stimă

Viorel Darie

Cum descrieți Beijingul acum, nu seamănă mai deloc cu Beijingul de acum 30 de ani. Încerc să recunosc ceva din atmosfera de atunci. Nu recunosc nici modernismele aduse orașului imperial, nici arhitectura hotelurilor, nici instrumentele de plată cu cardul. Nu recunosc nici yuan-ul de azi, care atunci avea paritatea 2 yuani la 1 dolar, daca nu și mai bună.
Ceea ce recunosc, este relația umană cu chinezii, care trebuie să fie cam tot pe acolo cu cea de atunci, multă prietenie, atașament față de colaboratori. Asta pe cât le permite starea lor materială, în general foarte precară.

Mă bucur că ați parcurs acest text și că v-a plăcut. Poate acum, datorită exploziei mass-media, există o abundență de informații despre orice colț de lume, și China nu face excepție. Însă, imaginați-vă, în anii 1980, când trăiam într-o lume aproape izolată, a ajunge în China, a vedea acea lume de basm și totuși atât de reală, era o realizare demnă de povestit la întoarcere în țară.

Și nici o mie de cuvinte, nici o mie de poze, nici o mie de videoclipuri, nu pot produce acele sentimente de încântare, pe care le are un călător ajuns în acele locuri exotice, la marginea lumii.

Desigur, un povestitor talentat, cum sunteți Dvs, ar fi zugrăvit minunile din Beijing la un alt nivel, mult mai pitoresc, mult mai elocvent. Dar asta depinde de zestrea artistică care ne-a fost oferită fiecăruia.

Va mulțumesc pentru parcurgerea textului și pentru aprecieri.

Cu stimă,

Viorel Darie

La început de text, m-a surprins risipa de investiții în instrumente muzicale într-o lume postbelică, pauperă. Dar când am văzut că totul este pentru proslăvirea mai marilor zilei, totul a devenit de înțeles, nu se făceau economii de mijloace pentru a proslăvi, a eterniza, pe conducătorii proletari.

Atunci lumea mânca ce putea, se îmbrăca cu ce găsea, restul era substituit de sentimentul victoriei proletariatului asupra capitalismului, sentiment ușor de indus în populație. Unii chiar se "îmbătau" cu această aură de glorie falsă.

Dar stau și mă întreb, care este diferența dintre amăgirea populuist-proletaristă de atunci, față de amăgelice cu care ne hrănim zilnic de pe le top-show-uri, cu Intergrarea europeană, cu valorile democrației, cu prefabricatele de iz electoral livrate până la exasperare de mai marii zilelor noastre.

Text răcoritor, în felul lui, descriind aspirații veșnic umane, chiar dacă în condiții apuse de demult nu prea prielnice dezvoltării personalității.

Cu stimă,

Viorel Darie

Stimată Doamnă Florentina-Loredana Dalian

Vă suntem recunoscatori pentru această serie de episoade de mare spiritualitate și încântare literară. Am avut ocazia să apreciem stilul Dvs elevat de relatare a unor vremuri de demult, reînviate parcă de relatările foarte colorate, inspirate, de o înaltă ținută de exprimare. Unele episoade, personaje, devin, întrucâtva, antologice, la care cititorii se vor putea referi de acum înainte.

Felicitări pentru această lucrare de excepție.

Cu stimă

Viorel Darie

Domnule Nicolae Tomescu,

Vă sunt recunoscător pentru că ați citit aceste consemnări ale mele din China, unde am stat de trei ori câte trei luni, și am avut privilegiul de a umbla în multe locuri, vizitând multe monumente istorice.
Însă nici descrierile în cuvinte multe, nici pozele nu pot descrie sentimentele deosebite trăite de cel care ajunge să vadă acea lume deosebită de a noastră, la marginea pământului, unde parcă nimic nu mai e ca în Europa, doar sentimentele umane și grija zilei de azi sunt cam la fel.

Cu stimă

Viorel Darie

Ca și normalul, anormalul își caută drum prin viață, și chiar reușește, ba, parcă, într-un mod mai comic. Comic pentru noi, de acum, dar de loc comic pentru "burjuii" de atunci, profesorii cu aptitudini didactice reale, care fuseseră "avansați" la munci de jos, de vreme ce nu aveau acele "calități" cerute de stăpânitorii acelor vremuri.

Haz mult, dar pe seama unor vremuri întunecate din viața noastră din copilărie.