Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

În altă viață

1 min lectură·
Mediu
Îmi pare de ieri și puțin de azi
Că viața pe care o trăiesc
nu e a mea
Parcă aș fi închiriat de undeva
Un costum de carnaval mult prea mare
Și atunci iau acul si ața
de culoarea potrivita
și încep să-i schimb croiul
Cu roșu cos tivul cu mai multă pasiune
Cu verde adaug puțină libertate
Găurile din țesătura uzată
de atâtea purtari exagerate
Le acopăr cu ptece mari albastre
pentru mult mai multă liniște
Adaug puțin argintiu pentru
sclipiri spontane
Ața aurie pentru dimineți însorite
Cu un fir negru trasez întreg conturul
țesut în principii bine înrădăcinate
Cu alb adaug silueta unui suflet sincer
Apoi cu entuziasmul unui copil
Probez costumul
Ramân ușor dezamăgită
E încă mult prea mare
Trebuie să aștept să mai cresc
Apoi dimensiunea aței și culoarea ei
vor veni de la sine
Până atunci trăiesc în altă viață.
001.940
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
145
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Victoria Andreea Bozgan. “În altă viață.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/victoria-andreea-bozgan/poezie/13946400/in-alta-viata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.