Poezii

Absent, ochii prin frunzișul teilor bătrâni mi-i pierd Căutând în adiere înguste clipe albastre, Întind palmele în lături mușchiul umed să-l dezmierd Și oftez, tânjind văzduhul să-l înlătur de pe

Prin ceața grea mai rătăceau fuioare de lumină, sleite, propovăduiau un obscur mit solar ce-n tină se zvârcolea ca o omidă murind devorată cu-ncetul de prea-plinul de frunze

Cu moartea pre moarte-mi să calc, obosit de Înviere n-am putut. În lacrima ce-am scurs s-a odihnit câteva clipe chipu-mi slut. Minuscul, deformat... Sclipind tot mai departe, tot mai