Vasile Vasile

amintirea-mi joaca fel si fel de scene, doar o aruncare nu-mi mai e deajuns ca sa mi te-apropii dup-atata vreme n-as putea pesemne nici in stilul smuls. am pe dinauntru locul tau

culoare a sperantei. ca-ntr-o bejenie retras in cerul, in zarile mele. vai mie, neajunsele mele departari!

In clipa ce crezut-am ca se sfarsise chinul Zaceam pictat cu creta pe ziduri de biserici Si n-oi mai fi martirul-bufon ce-l vru destinul Tot tavalindu-l sortii cu nervii lor

sonet sunt unul doamna, dar mai intortocheat, mai rasucit la fire ca nebunii, sunt unul singur, de diavol deocheat si-n descantare mi s-au stins taciunii. sunt unul doamna, dar mai anost si

Mara -emotie de student- Te-am cunoscut imbracata-ntr-o iie, Tacuta si trista, sau mi-ai parut mie, Eu purtam blugii uzati si taiati, Si degete galbene de la \"Carpati\". Aveai niste

\'Ne-\' nu mai pot face versuri. mi-am terminat cuvintele, mi-au expirat, s-au uzat de tot. as incerca sa fac versuri din huma si scuipat asupra carora as putea sufla in zadar

Profana (1) Eram in trecere prin Palestina -daci, trimisi de regele nostru- Pe-anunturi scria ca unul, Iisus, va tine o predica, va face o minune apoi va da de mancare la lume. Il

Sonet albastru Femeie albastra, m-afunzi prin aberatii Pulverizat ca ultim relief, Ti-ai ascutit privirile in gratii Sa mor erou in marea-ti de sidef. Dar iti reneg tot cerul de

Se strang acarienii in ochiul meu cel drept Sa-mi roada urma ta de pe retina, Sa-mi prapadeasca basmul in care te astept A-mi da un rost statornic ideii de lumina. Se-asterne mucegaiul in

Aripi de zapada Toti ingerii Stateau aliniati in pragul Cerurilor Si-si scuturau aripile Constiinciosi si gravi ( precum recrutii – cazarmamentul in curtea unitatii, precum gastele cand

bate ceasul din perete intr-un timp batran de tot sprijinit in doua carje langa-o cana de compot. parkinsonu-i sta pe-o limba barba-i cade pe barnet, n-are dinti dar vrea

picioarele tale lungi ca salcamii infipte ca salcamii si mirosind ca salcamii, coapsa ta ce decupeaza spatiul si-l infierbanta, si-l topeste, ochii tai ce sfarteca trairea si toata

in regatul meu de zgura rasturnat pe-o latura vin zei morti surpati pe gura ingeri vineti rosi la mura setea de si-o satura cred ca e o facatura si-o degeneratie pe faras ii duc la sura sau

curand tu vei trai pe-un alt taram si poate simti deja arsura radacinii in indaratul clipei castele ce raman si-asteapta doar surparea acoperindu-ti crinii. eu voi ramane insa la temelii,

Don Quijote Buna seara doamna, buna seara, A murit zvacnirea-n margine de veac, Vin cu nebunia-mi si ocara Sa redau vapaia florilor de mac, Buna seara doamna,pe cuvant N-am gasit

Initierea in obsesii Aseara un zeu barbos Mi-a intrat sumbru prin geamuri, De-mi pieri din gand sfios Caprioarele prin ramuri. Cu toiagul lui de var Imi aducea crugul lunii Cu

vai tu iubito, vai bestialo, ...de acum un veac veneam seara tot mai indragostit si trageam sfios pe drapta ta. dar uite ce lanturi aurite, ce bici impletit, ce betisoare parfumate si uite

Sonet profan Ceva e putred Doamne si tulbura natura, Vreun virus anacronic ne-atrage spre moloz Caci nu mai stim prea bine ce rost are arsura Cuprinsa in petale, nici setea ei de roz. O fi

despre atmosfere... Iubito, sunt o mare ingramadire de bari, tori si atmosfere ce apasa pe membrana care esti. Si pentru ca nu cedeaza inca, -si pentru linistea geloziei si egoismului

tremură umbra timpului risipit pe obloane ici colo două-trei amintiri trag sa moară punctele cardinale cad expirate in strane lipite intr-o ruginită rugăciune de seară. prescura și anafura

îmi recrutasem cuvintele toate numai unul și unul. lungile instrucții și îndârjitele aplicații mi le făcuseră ca de oțel. pe câmpul de luptă stăteam față in față, alături de oștile

Varstele Copacii nu sunt ca oamenii. Ei au varstele mai frumoase, mai rotunde; iar cand cercurile le sunt perfecte atunci si varstele le sunt perfecte. Nu. Oamenii nu! Varstele

În mine-i o pădure, dar dincolo o alta Viclene mă imbie cu muntii dintre ele, Tot pendulând pe creste mă defrisează barda În luminisuri ample pe harta vietii mele. Când dezvelit de

Noi -sonet- Noi suntem trecatorii erelor carmine, Noi suntem beduinii prin sentimente vrac, Noi, timpuri si cetati si zari aleutine Ne-am imprimat pe inimi, si-n toate cate tac. Noi