vasile emandache

Prelunga poluare bântuie cireșii din livezi Pământul nu o să mai nască flori iubirilor din lume În alcătuiri de zboruri și păsările se preschimbă-n praf iar mările, de teamă, se învelesc cu

Bolnav de zăpadă și negăsind un loc anume unde să-și legene zilele s-a răspândit peste tot cântând din mitraliere până când lanuri întregi de tineri au îngenuncheat în el numindu-l an

..., ..., și totuși vine amiaza, vremea prânzului. Pe câmp uneltele rămân singure, obosite, și-n jurul lor doar vântul dă capacele oalelor la o parte să sfințească ciorba țăranilor cu

Lângă o salcie cu frunzele sub formă de opinci un țăran săpa o fântână Privindu-l în suprema-i voință de a coborî un luminiș în pământ fără să oprească soarele din mers mi s-a părut că

Hurducându-și vorba plecase tata pe umeri, cu o sapă Ca un adânc de piept oftau salcâmii Iar ziua abia se mai târa prin apă... Ploua departe. Și aproape. Stropi de nădejdi se

Se fardează aerul cu puful de pe gutui... E mai puțină căldură în liniștea ce vine Cu gustul călătoriei ațâțat de păsări de ce te-ai oprit în toamna care-am găzduit-o-n mine? Scoate-mă