Poezii

Anetă, Anetă, Toată noaptea te-am așteptat, Cu mâncare și cu pat Și văzând că nu mai vii, Mi-am pus palma căpătâi Și-am dormit așa de bine Căci visam că dorm cu tine...

Așadar mistuit de ierburi mistuit de zăpadă aștept femei de pe stele fruntea să -mi înduplece să ardă... Despre aceste vremuri dificile am atâtea să le spun... am atâtea să le

A căzut fecioara Jiului între noapte și zi Pe locul unde pământul își zămislește puterea Și rănit de sângele ei un copac a rămas Ca deal pe care s-a oprit durerea... A căzut fecioara ca

Prelunga poluare bântuie cireșii din livezi Pământul nu o să mai nască flori iubirilor din lume În alcătuiri de zboruri și păsările se preschimbă-n praf iar mările, de teamă, se învelesc cu

Bolnav de zăpadă și negăsind un loc anume unde să-și legene zilele s-a răspândit peste tot cântând din mitraliere până când lanuri întregi de tineri au îngenuncheat în el numindu-l an

..., ..., și totuși vine amiaza, vremea prânzului. Pe câmp uneltele rămân singure, obosite, și-n jurul lor doar vântul dă capacele oalelor la o parte să sfințească ciorba țăranilor cu

Pe cărările răcorite de toate tălpile ieșeau din casele răsucite cu smerenie in pamant se înșirau după arbori ca după secole și la semnalul celui mai vârstnic bob de grâu băteau în toba cerului

Lângă o salcie cu frunzele sub formă de opinci un țăran săpa o fântână Privindu-l în suprema-i voință de a coborî un luminiș în pământ fără să oprească soarele din mers mi s-a părut că

Hurducându-și vorba plecase tata pe umeri, cu o sapă Ca un adânc de piept oftau salcâmii Iar ziua abia se mai târa prin apă... Ploua departe. Și aproape. Stropi de nădejdi se

Se fardează aerul cu puful de pe gutui... E mai puțină căldură în liniștea ce vine Cu gustul călătoriei ațâțat de păsări de ce te-ai oprit în toamna care-am găzduit-o-n mine? Scoate-mă