PÃLTINIȘANA UPANIȘAD

(POEM RECITAT LA COMEMORAREA A 20 DE ANI DE LA TRECEREA IN ETERNITATE A FILOZOFULUI ROMAN CONSTANTIN NOICA, LA MORMANTUL DE LA SCHITUL PALTINIIS)

I

Sori de abanos

Imprăștiau funingine în văzduh,

Biserici se surpau

Sub bătaia aripilor de oțel.

Ale îngerului morții.

Sacerdoții purtau botnițe de plumb,

Și înțelepților li se tăia limba,

Copiii iși dădeau sufletul

În așteptarea pâinii,

Și părinții tremurau înghețați,

Acoperindu-și cu rușine

Pustulele roșii,

Brațele mâncate

De lepra de la Rasărit.

Călăii băteau cu putere pe tobe

Să acopere strigătul robiilor,

Urletul sângelui spumegând

Din hecatombele timpului.

Numai el, criminalul noetic,

Sutor Augustus,

Rânjea printre osanale.

Era vremea devenirii întru neființă.

II

Într-o dimineată,

Pe când îngerii-și scăldau aripile

În lumină

Dumnezeu chemă un arhanghel

Si-i zise:

„Am văzut Sodogomora din Carpați

Spiritul în doliu.

Caută-l pe robul meu Constantin

Si urcă-l în munte,

Căci Eu nu grăiesc muritorilor

Decât pe vărfurile eterate

Unde odihnesc aquilele albastre.

Am șezut în Horeb,

În Sinai și pe Tabor,

Voi coborî acum la Păltiniș ”.

III

Printre paltini înalți

Si miros de rășină,

Își face loc o umbră pleșuvă

Cu nas aquilin și sânge elen,

Purtând în spinare

Evangheliile întrebătorilor.

IV

Tufele se prefăcură în condeie

Si roua în cerneală.

Șoimii își smulgeau penele

Si-l îmbiau să scrie.

Un vârtej se iscă în eter.

Pe funii de aur

Coborau înteleptii Eladei

Și filosofii teutoni.

Concepte se încrucișau

Ca niște săbii de foc,

Fulgerele se arcuiau

Printre multiplii și câtimi

Raze scânteiau din trupul Unului.

În noaptea rece,

Platon și Hegel, se imbrătișară

Sub privirile eonilor.

Atunci Dumnezeu scăpă un surâs.

Iar la Păltiniș începu

Banchetul devenirii întru Ființă.

V

Într-o zi, împovărat de gânduri,

Înteleptul pleșuv

Adormi la umbra schitului.

Cu capul pe tomuri

Și nu se mai trezi.

O undă seismică

Se desprinde din Golgota,

Copacii din grădina lui Akademos

Se prăbușesc,

Se răstignesc cifrele

În tratatele de logică,

Curg râuri de cerneală

Din rănile terțului exclus.

Katholita a înmuiat

Coarnele cerbilor,

Și cetina brazilor s-a uscat.

Huruie ca din mii de mori

Funebre simfonii de granit.

Numai cârtițele upanișează

Despre agonia universalelor.

Vântul înconvoaie

Lujerele de fier ale paltinilor.

Păsările s-au înșurubat în stânci

Ca-n imense fluiere de piatră.

Timpul își unește capetele

Înaintea tronului Eternității.

Unde ești Sămădăule?

Ai emigrat de pe Terra

Printre constelații

Pentru a ne veghea coacerea,

Dansul pe sârmă al omului

Ce trebuie depășit.

Odihnește-te vedere!

Legănată de semințele facerii

Ce-ai șoptit în timpanele surzilor,

Cântecul neauzit al luminii,

Pulsația de aur a Cuvântului

În trupul împrimăvărat al Materiei!

Odihnește-te planând în rotații cerești

Până la Înfricoșătoarea Judecată a Sofiei!

Când Logosul va lăsa să cadă

Lumina peste sisteme,

Când El, Feciorul Ființei,

Judecătorul judecat,

Ne va sufla cenușa

Prin găurile de vierme

Ale istoriei,

Spre imperiul sorilor îmbrațișați.

VASILE CHIRA,

PÃLTINIȘ, 4 DECEMBRIE 2007.