Credinta

Trist Ca un templu cu coloane frânte, Cu soarele devreme apus Și cu enoriași pierduți. Ești Simplu ca o turlă de biserică veche Cu clopotnița uitată Și preoți încarnați în vitralii. Mai crezi c-ai putea să te-ntorci unde râul Þi-a zâmbit sub picior Și tu l-ai certat cu semne de-adio? Poate ca vei mai privi o dată, Cu un ochi în palmă și unul pe piept Și vei simți curațenia bobului de secară. Lasă-mi mie prinosul tău de sevă docilă Din lăstarii albaștri Ce-ți înconjoară dansul temerilor. Uită Că ai avut soare, preoți, râuri, ochi și temeri, În mine le lași pe toate Și vei fi risipit și pierdut ca o credință.