Veto!

Veta e bunica. Bunicul a cunoscut-o pe când îi venise vremea de însurătoare, adică la momentul nepotrivit. N-a părăsit-o la timp, așa că va sărbători, în curând, patru decenii de la acea zi ... blestemată! O vreme a încercat să stea în inima ei, dar, fiind înghesuială mare, s-a retras. A rămas, totuși, în viața conjugală, să conjuge împreună verbul „a se certa”, la toate modurile și timpurile. Ultima dată s-au certat din cauza locului de veci. Că bunicul alesese un loc mlăștinos, or bunica are probleme cu reumatismul. -Măcar reumatism să ai și tu, Veto, că romantismul nu te-a chinuit niciodată! A fost o femeie cu trecere; s-a trecut mult prea devreme. Din cauza ei, bunicul a renunțat la multe bucurii, trăind toată viața o veritabilă bătrânețe. În tinerețe a făcut cuvinte încrucișate, dar a renunțat când bunicii i s-a părut că se uită cruciș la ea. Apoi, a început să-și încrucișeze pașii, de la făgădău, spre casă. -Mă mir că ai știut pe care din cele trei cărări să apuci! îl ia bunica în primire, când ajunge acasă, aghesmuit. -Lasă, Veto, că doctorul care mi-a interzis să beau a ieșit la pensie! Când e bolnav și zace, bunica îl ia la rost: -Ce dormi ziua-n amiaza mare, te crezi în Parlament? Săracul de el, cât e de bolnav, îi vine s-o ia la sănătoasa, numai să n-o mai audă! Dar bunica are și calități. Este specialistă în arta culinară. Ne face pe toți cu ou și cu oțet, iar bunicului, de-ar putea, i-ar pune pielea la saramură. Uneori e tăcută și atunci bunicul nu îndrăznește s-o întrerupă, pentru nimic în lume. Odată pornită, nu se mai oprește! Când a suferit o operație complicată, ne-am rugat cu toții să se întâmple o minune. Contrar rugilor noastre fierbinți, totul a decurs normal, nici o pană de curent, nimic… Cum o doare ceva, începe să se vaite: - Moooor! - Faci tu asta pentru mine? o întreabă bunicul. Normal că sunt iluzii. Tot o iluzie e și noua preocupare a bunicului. De câțiva ani, a devenit internaut. Când bunica nu-i pe fază, își ia inima în dinții de acrilat și vorbește pe messenger cu vreo fată. Ea jură că-i fată mare, el bravează că încă-i viril. Așa mai uită de cicălelile bunicii. Dar nu uită, din când în când, să o strige, cu glas mieros, „Veto!”. Nu că i-ar fi dragă, dar așa simte că are și el… drept de veto.