Mâța blândă zgârie rău

O întâmplare tristă, cu morală,
S-a petrecut, deunăzi, într-o școală
În care-nvață doar pisici bogate,
De rasă, altfel spus, aristocrate,

Ce nu mergeau la școală-așa, degeaba,
Ci învățau de mici cum șade treaba:
De nu oferi plocoane peste tot,
De-o viață fără griji... te-ai lins pe bot!

Învățătoarea lor, din rasa "Blândă",
Era, de fapt, o fiară cam flămândă
Și-oricâte daruri scumpe-ar fi primit,
Întruna se punea pe miorlăit:

- Vai mieeee! Nu mi-aaau dat ce mi-aaaam dorit!
Cu-așa cadou, parol, m-aaaau umilit!
Și doar le-am spus: nu vreau un dar comun,
Dar parcă-s oi, căci nu pricep ce spun!

Mă uit la ce-am primit și mi-e rușine,
Atâta preț pun, oare, ei pe mine?
Un mouse merit eu, un șoricel?
(E drept c-avea și-un laptop lângă el...)

Ei n-au aflat că-n școlile de fițe
Se mișcă mai energic din codițe
Și că-n sistemul nostru, cel balcanic
Te-aliniezi cu un efort titanic?

Spre-a-i educa, mai fac o încercare
Și, de-i nevoie, apelez la gheare
Și am să-i "rog frumos" să cotizeze,
Că doar nu-s mâțe, scuze, maidaneze!

În plus, pisoii lor o să învețe
Că-n viață-i important să dai "binețe",
Iar cel ce nu va ști să dea obol,
Va crește imoral, cu suflet gol.

Așa că, la ședința cu părinții,
Și-a arătat și ghearele, și dinții,
Iar dacă unul miorlăia ceva,
Ea, hotărâtă, maul i-l lua,

Căci nu-i lipsea tupeul, nici curajul
Și, adaptându-și frumușel limbajul,
Pe înțelesul lor, le-a explicat
Cam cât și ce-ar mai fi acum de dat.

Și le-a mai spus, așa făr' de rușine
Că trebuie să iasă clasa bine
Și-onoarea să și-o reabiliteze,
Deci, vor pleca, prin școală, să "ureze"

La mâța-șefă, la cotoii care
De pază stau, săracii, la intrare,
La psiholog, la bibliotecară,
La-ngrijitoare și la secretară.

Povestea, însă, s-a sfârșit urât:
Părinții n-au dat bani... Au dat-o-n gât!
Iar dacă un proverb ne spune-așa:
“O mâță blândă rău va zgâria”,

V-anunț că, azi, morala-i inversată
Și mâța Blându este "zgâriată”,
Căci alte mâțe i-au venit de hac
Atunci când a umblat cu "mita"-n sac!