Poezie
hei rup
1 min lectură·
Mediu
venim pe rând ca niște clișee formale
plecăm la fel
în absolutul deghizat în negru
cu fardurile unor aparențe
jucându-se cu buzele roșii
ale unor dorințe ascunse
în sânii răsfățați
de mâna serii
ochii
adeseori umezi
de ninsori virgine
se lasă seduși de caligrafia despărțirii
și cântă cu naiul din ape
apropierea de tine
simplă eternitate
impresia
din apusul desculț
a semănat rodul cu roata timpului
într-o lume ce dispare
pentru a face loc unei vieți
uneori hai-hui
hei... vino!
001.569
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vali Nițu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 80
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Vali Nițu. “hei rup.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vali-nitu/poezie/14019594/hei-rupComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
