Poezie

Roata

2 min lectură·8 iulie 2009

Mediu

S-a întâmplat demult, nimeni nu știe,

Când prima dat’ a fost uimită gloata,

Din ginta nu știu cui, o scăfârlie

Descoperi marea minune, roata,

De s-au mirat un secol, două poate,

Privind cum se rotea cu întrebare

Deștepții ce-și dădeau și-atuncea coate :

“La ce-ar putea fi ea folositoare ?!” ;

Târziu de tot când plugul inventară,

Le-a dat prin cap de-au pus-o la cotigă,

La roabă,-apoi la car, apoi la moară,

Având mai lesne pâine, mămăligă,

Și-au învârtit-o-n cântec la fântână

Și-n lut olarii străchini toate pline,

Făcând în viața lor doar cu o mână

Mai multe și mai iute și mai bine,

Pân-au găsit că-n abur e putere

Și rând pe rând, cetate cu cetate,

Pe drum de fier, urcând prin bariere,

Au cucerit în goană ca pe roate,

Croind apoi cu osiile-i unse

În aur negru supt și de sub mare

Cărări de mintea noastră nepătrunse,

Pe Lună chiar făcând-o călătoare,

De am ajuns, ca noi, astăzi, în toate,

Pe munți, pe mări, prin aer sub aripă,

De roți să fim mânati, că-s mici, dințate,

Și-a’ lor supuși în orișicare clipă,

Fără să știm de mai avem vreo țintă,

De coborâm, urcăm, cum unii spun,

Care de-o vreme-ncearcă să ne mintă,

Că ne-am afla, de fapt, pe drumul bun.

Valeriu Cercel

001.679

Valeriu Cercel. “Roata.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-cercel/poezie/13895835/roata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.