Poezie
jertfă
1 min lectură·
Mediu
jertfă
de prea multe ori le-am dat
voie să-mi măsoare umbra, s-o
îngroape la temelia noii
noastre păduri, mai simplă
în ridicarea ei spre cer, mai
fără ascunzișuri culegătoare
de spaime și ochi pofticioși,
umbra mea nu domolea
marginea răzbunătoare dintre
cerul posac și noi, înlăcrimații,
orbii dibuind doar cu palma,
cu liniile ei de neînțeles, ca niște
cărări tescuite, freamătul,
zvonul de zei furioși, strânși
într-unul singur, gata să-i
macine frunzele dinlăuntru,
ramurile întinse la soarele
lui cel adânc, oglindit în
straturi de timp lătrător,
auzeam cum mor zeii pe
rând, lupta lor însemnând
nașterea umbrei din umbră
zidită, creșterea pădurii
de oase în noi
002.853
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 106
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Valeria Manta Taicutu. “jertfă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeria-manta-taicutu/poezie/210743/jertfaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
