Poezie

Poveste fără sfârșit

1 min lectură·15 decembrie 2010

Mediu

Era odată când puteam,

De mă gândeam la tine

Să știu cât timp a mai rămas

Pân\' vei veni la mine.

Acum de tot ai dispărut

Și mi-este așa greu,

Când știu că poate niciodată

Nu vei mai fi la pieptul meu.

Îmbrățisarea de pe urmă,

Pe mine m-a distrus

Dar vreau să-mi amintesc

Plecarea cu-un surâs.

Deși înlăcrimați ni-s ochii

Și plini de supărare,

Să nu crezi niciodată,

Că ești ca și oricare.

O floare preafrumoasă

Pe care o iubesc,

O floare lângă care

Aș vrea ca să trăiesc.

Dar supărarea-i mare

Și plângem amândoi

Și regretăm cuvinte,

Sub nori negri de ploi.

Iubirea ce ți-o port

Nu se va șterge-așa,

Cand ziua apărea

Iar steaua ne-apunea.

Veni-va noua noapte,

Veni-va noua zi,

Când totul va fi bine

Si noi ne vom iubi.

001.761

Valentin Paun. “Poveste fără sfârșit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-paun/poezie/13964631/poveste-fara-sfarsit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.