Poezie
Cai tristeții
1 min lectură·
Mediu
Prea mult deșert, în marea așteptării
Nisipuri de clepsidre curg,
Se tot preling ca fantomatice corăbii
Ce tot te duc în loc să îmi ajungi.
Poate-n străfunduri, ca o magică himeră
Mă tot gîndesc că poartă s-ar ivi,
Un cal despletecat de hamuri
Să mi te-aducă, să îmi vi.
De agonie gîndul mi-e preaplin
Prea mare e crevasa ce se cască,
Într-un deșert de dor, mă simt străin
Și îmi e frig la noi acasă.
Ce nu aș da să simt un bici pe spate
Decît să simt durerea surdă ce o am,
Caci nu am glas, și nu mai vad fereastră
Și nu vad calul ce visam.
Din herghelia timpului sălbatic
Alt cal acum te poartă către zări,
Eu mă înec în zgomot de potcoave
Și mă afund în mii și mii de căi.
Te pierd într-un abis prea aspru
Nu știu de unde să te iau
Îmi fugi departe, totu-i sumbru
Clepsidre schimb și nu te am.
00901
0