Poezie
Iubire la umbră de treistii
1 min lectură·
Mediu
Pe o masă, într-un colt de lume
Îmi depăn gînduri și le scriu ,
Le scriu înobilat de zimbet
Un zimbet cel pierdusem, știu.
Îmi pare totul altfel dintrodată
Par mai frumos deși nu sînt,
Cafeaua pare și ea colorată
Deși a fost la fel de cînd o știu.
Totul străluce în lumină
Penumbrele nu le mai văd deloc,
Ma simt alt om iar tu îmi ești de vină
Stingîndu-mi dorul ce mi-a ars în piept.
Ca să visezi e o firească stare
Dar să traiești ce poate n-ai visat,
E peste noi acea încoronare
A unei vieți ce alții n-au aflat.
Sub taina frunzelor de treistii
Mișcate doar de mîngîeri de vînt,
Am preschimbat un vis în fapta
Și mi-am dat seama cine sînt.
Sînt doar un om ce te iubește simplu
Sînt îmbrăcat cu puritatea unui gînd,
În piept am chipul tău icoana
Și așa-mi vei fi pînă-n mormînt.
00955
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valentin Pana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 151
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat