Poezie
Pentru că n-ai fost tu
1 min lectură·
Mediu
Și mă-ndreptam, frenetic, spre seara de magie
Caleașca aurită și caii fremătînd,
Bastonul meu de fildeș, eșarfa sîngerie
Și-am dispărut în noapte, de nebunii flămînd
Cînd am pășit acolo, era o feerie,
Brocarturi, candelabre, pocale de argint
Și-au fost lachei tomnatici și cavaleri, o mie,
Șampanie franțuză, tutun, nectar, absint
Prințese preafrumoase veneau să-mi dea binețe
Și-mi picurau pe buze din vinul cel mai fin,
Dansau silfide blonde și nimfe iubărețe,
Regal de frumusețe, l-al veacului festin!
Și-au fost focuri bengale, bucate pe alese
Și dansatori cu săbii și acrobați vestiți
Și menestreli, cîntîndu-și iubiri neînțelese,
Ciocneau cupele diavoli cu-îngeri neprihăniți
Un scamator bezmetic fura inimi de fete
Și le-ascundea-n jobenu-i, spre-a nu le mai găsi,
Iar, cînd se-ncinse cerul, veniră să ne-mbete,
Cu vorbe nemaispuse, satiri, purtînd făclii
A fost vîrtej de vise, a fost o nebunie
Și-au fost, au fost de toate în seara ce trecu
Și-a fost cum nu mai fuse și nici n-o să mai fie
Și toate-au fost degeaba, pentru că n-ai fost tu...
023.951
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valentin Mălăescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 169
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Valentin Mălăescu. “Pentru că n-ai fost tu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-malaescu-0019676/poezie/195842/pentru-ca-n-ai-fost-tuComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
O poezie frumoasă, dar știi ce cred că-i lipsește? cîteva arhaisme sau sinonime mai puțin vehiculate. Uite, de exemplu, la versul 4 al strofei a doua, aș schimba \"șampanie franțuzească\" cu \"șampanie franțuză\". S-ar repara și prozodia cu ocazia asta.
0
... tre\' să recunosc, n-am încotro. Săru\'mâna pentru ajutor, am modificat. Cât despre alte arhaisme, corectă opinia ta, când voi avea nițel mai mult timp, poate voi adăsta asupra acestui aspect.
0
