Dezblînzirea
Ce pot să spun acum, cînd, dintr-odată, Mă năpădește clipa ce-a trecut, Din nefăcutul ce s-ar fi putut, Născînd o nouă clipă vinovată? Și-aș vrea să spun că nu îmi este bine Și-aș vrea să spun
VMValentin MălăescuFata de albastru
ea era frumoasă mîinile ei de aer erau, părul ei lumina încăpea, buzele ei cîntec de rouă musteau, sînul ei crugul pămîntului sfida, pasul ei poem de soare scria și toate, nevăzute
VMValentin Mălăescuea spunea
ea spunea că o doare și eu tăceam ea spunea că tăcerea doare și eu tăceam mai departe (cuvintele nu pot dezdoi durerea) „o să-ți crească iarbă în gură, dacă mai taci” mi-a spus „iarbă îți va
VMValentin MălăescuDoină de preadeparte
Și mi-e dorul cel mai dor Dorul dorului din dor Rupe-mi-aș carnea în trei, Să te culc pe pat de tei Rupe-mi-aș carnea în patru, Mîndro, ca să-ți aflu datu’ Rupe-mi-aș carnea în șapte, Ca
VMValentin MălăescuPentru că n-ai fost tu
Și mă-ndreptam, frenetic, spre seara de magie Caleașca aurită și caii fremătînd, Bastonul meu de fildeș, eșarfa sîngerie Și-am dispărut în noapte, de nebunii flămînd Cînd am pășit acolo, era o
VMValentin Mălăescude tine
cu umbra unui gînd mi-am stîmpărat o sete și soarele și-a răsucit lumina cu setea unei umbre mi-am stîmpărat gîndirea și apele și-au destrămat preaplinul cu gîndul ca o sete mi-am
VMValentin Mălăescu