Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

anul 1993 sau cam pe acolo

când am ce face dorm, iar când nu mai am ce face scriu

2 min lectură·
Mediu
în anul 1993 sau cam pe acolo
un cioban aflat cu oile sale sălbatice
în mijlocul naturii și în mijlocul
unei stări salutare de ebrietate
își poate bineînțeles permite
să-și dea cu părerea despre viață
pentru că este a lui
și nu vrea să-i facă nimic rău
nimic bine nici să n-o sperie
nu vrea să facă nimic cu ea
doar să strige într-o mică piață în gura mare
îmi desenez iluziile așa de frumos
și apoi le trăiesc ca iluzii până la sfârșit
până ce timpul care niciodată nu a avut hotare
mă va surprinde oarecum indecis
cu celalalt capăt lipsit cu totul de noduri
iar ele nu sunt iluzii
pentru că le desenez cu atâta îndemânare
ci pentru că le trăiesc
eu cu viața mea și nimic mai mult
iar iubire n-am vrut
pentru că am avut eu prea multă
nu mi-a mai trebuit altceva decât niște țuică
să o sting
înainte de răsărit a coborât și lupul pe costișă
și și-a înfipt colții în gâtul mioarei
ca să curgă mult sânge tot oceanul
dar apoi i-a spus că i-a înfipt colții acolo
unde trebuia să o sărute
ca să nu creadă ea altfel că o iubea prea mult
pentru că uite zise arătându-i
cicatricile oribile de pe pieptul lui de lup
și tu de câte ori faci behehe
aici pe piept apar răni adânci și oribile
în anul 1993 sau cam pe acolo
încă nu se întâmplase nimic rău
dar oricum era prea târziu în sine
și se arătaseră niște semne pe cer
și mieii își zbierau malformațiile
dar fiindcă toate astea nici nu există
trebuie să le cânt ca să le vedeți
și dacă n-o să pot
chiar n-o să pot drege fluierul
acesta va fi singurul lucru pe care
voi avea puterea să-l jelesc de fag
iar pe voi
pe voi o să vă urăsc sfâșietor
până ce veți deveni puri și albi
ca laptele
pe care se scriu toate cărțile.
001.934
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
326
Citire
2 min
Versuri
50
Actualizat

Cum sa citezi

Valentin Lavric. “anul 1993 sau cam pe acolo.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-lavric/poezie/14089116/anul-1993-sau-cam-pe-acolo

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.