Poezie
nu știu
1 min lectură·
Mediu
sunt de-abia de-abia călduț,
nu știu: sunt doar scânteie sau sunt, deja, cenușă?
cândva mă voi încinge până la alb, până la puritate,
sau mă voi stinge în infinitul de gheață
enorm; însă rece, necunoscut, străin.
de-abia de-abia mai slobod câte o rază,
nu știu: sunt dimineață-abia, sau sunt, deja, amurg?
curând mă voi naște odată cu Soarele, El fiindu-mi frate geamăn,
ori vom apune împreună,
umbriți de lumina stelelor și lunilor de pe cer:
El - pentru o noapte
iar eu - pentru TOTDEAUNA.
001.949
0
