Dansul degetelor
Degetele au dansul lor aparte. Mai întîi degetul mare invită la dans degetul mic și celelalte trei stau de-o parte. După aceea fiecare dansează numaidecît cu perechea lui de la cealaltă
Numărătoare
Hai să zicem nouă, să se facă zece. Zece suflete uitate, Nouă cruci lîng-o fîntînă, Opt magii pe saptamînă, Șapte capete tăiate, Șase nume blestemate, Cinci dragoni la car se mînă, Patru
Șlefuire de pietre
Timpul este apa care ne șlefuiește ca pe niște pietre de rîu. Mai întîi ne cioplește ca un meșter cioplitor în piatră. Ne face netezi și strălucitori, Niște pietre aproape perfecte. Și
Grabă
Grăbite vremi trăim și vieți grăbite-avem. De moarte tot fugim dar muritori sîntem. Ne e viața blestemată mereu să ne grăbim. Grăbiți ca niciodată ne naștem și murim. Veghind spre
Jucăria
Omul o fi jucăria pe care a făcut-o dumnezeu pentru copiii săi, îngerii. Cînd într-o zi jucăria nu a mai funcționat așa cum trebuie dumnezeu nu a știut cum ori poate era prea obosit s-o
Nu vreau
Nu vreau să tac cînd toată lumea tace Și nici să dorm cînd toți sînt adormiți. Nu vreau să zac cînd fiecare zace, Să mă grăbesc cînd sînteți toți grăbiți. Nu vreau să plec cînd toată lumea
Labirint
Lumea mi se arată a fi un labirint fără limite, Fără intrări și fără ieșiri, fără început și fără sfîrșit. Dar nu e un labirint pustiu și liniștit, ci unul plin cu tot felul de încercări și
Mai mult...
Mai mult decît pot crede unii Mai mult decît de-aici pînă la capătul lumii Mai mult decît de la naștere pînă la moarte Mai mult decît cel mai departe Mai mult decît mă iubești pe mine Mai
Halum hecat
Hoinare umbre rătăcesc pe strada mea Și se opresc la ușa mea, șoptind ciudat: Halum hecat. Privesc prin geam de parcă m-ar vedea, Îmi fac cu mâna, parcă m-ar chema, și le aud șoptind cu glas
Cadavrele ideilor de ieri
Cadavrele ideilor de ieri Par să mai sufle și au pielea caldă, Dar nemișcate sunt, fără puteri, Și-n propriul sânge cerniliu se scaldă. Iar carnea lor va putrezi curând, Descompunîndu-se în
poem în piatră și lemn
Brațele de piatră îmbrățișau copilul de lemn și îi mîngîiau căpșorul de lemn cu palmele de piatră degetele de piatră îi ștergeau copilului lacrimile de lemn și-i sărutau obrajii de lemn cu buze
Vînătoare de idei
Ascunsă bine ești de ochii mei printre atomi și raze de lumină. Să uiți de lume este tot ce vrei, pe nimeni nu aștepți să vină. Și fugi din calea gîndurilor mele spre galaxii și-ndepărtate
mult timp dupa aceea
urmele pașilor tăi nu vor putea fi șterse de pe asfaltul șoselelor în care ți-ai scufundat tălpile roz nici de pe ogorul proaspăt arat țărîna căruia picioarele ți le-a îmbrățișat pîna la
homogenitate
cînd nu ai de spus altceva decît spun toți ceilalți... cînd nu ai de văzut decît ce văd ceilalți... cînd nu-ți rămîne să auzi decît ce aud ceilalți... cînd nu poți să visezi decît monștrii
nu încerca să scapi
chiar dacă te vei arunca într-o parte ca valul peste stînci chiar dacă vei închide strîns-strîns ochii precum scoicile îsi ascund perlele chiar scufundat în amorțeala cețoasă a
Binecuvîntată fii că nu mă iubești
De acum încolo corpul tău nu este chiar al tău ci al unei femei pe care am iubit-o odată. Nici chipul tău nu e chiar al tău, e al altei femei pe care am iubit-o. Nici zîmbetul, nici ochii,
ochii mei
ochii mei înghit razele fierbinți din cupa de aur a soarelui beau lumina moale din fîntîna argintie a lunii sorb substanța sticloasă din stropii reci ai stelelor mănîncă florile purpurii de
inima mea
tuc-tuc inima mea măsoară cît mi-a mai rămas de parcurs de la leagăn pînă la mormînt cînd va înceta să mai bată voi înțelege că am ajuns
iertare în cerc de lacrimi
nimic, nimic nu sunt lacrimile fară suferință nimic, nimic nu înseamnă durerea în lipsa iubirii nimic, nimic e dragostea lipsită de onoare nimic, nimic nu costă demnitatea neînsoțită de
nimic mai mult
nimic mai mult decât atât cât s-a putut avea ceva din piatră rubinie ca sângele fierbinte ca plumbul topit în cuptorul nestins în apa nebăută din coșul palmelor rănite de dor lipsite de
exercițiu inutil de ură
N-aș crede vreodată în îngeri, N-aș plînge de dorul cuiva; În sînge mi-e ura și-n sînge Mi-i toată uitarea cea grea. Iubirea și ura e totul, Vederea și-auzul - nimic! Să stingem cu sînge
buna-vestire
cînd cerul se rupe în două ca o pîine caldă și lasă să cadă în poala pămîntului fărîmituri de stele și printre ele picuri de rouă cînd sloboade aburii domoli ai vîntului și nori de
Uitare de sine
Uită-mă, mamă, să pot pleca în lume curat, fără de nume, cu-ai mei de-o seamă. ascultă-i cum mă cheamă! Uită-mă, tată, să pot găsi drumul pe care-a mers nebunul cu îngerii odată. acum și
peisaj
Zăpadă galbenă și caldă Fulgi flori dulci de măr Frunze albe și reci ca inima gheții Flori de flăcări multicolore Stea pe obrazul palid al dimineții
