Poezie
Halum hecat
1 min lectură·
Mediu
Hoinare umbre rătăcesc pe strada mea
Și se opresc la ușa mea, șoptind ciudat:
Halum hecat.
Privesc prin geam de parcă m-ar vedea,
Îmi fac cu mâna, parcă m-ar chema,
și le aud șoptind cu glas uscat:
Nehim ruhat.
Poate ar trebui să mă-ngrozesc,
Să mă ascund sub plapume în pat,
Să strig și, speriat, să mă trezesc,
Și să-mi dau seama că doar am visat.
Dar nu mi-e frică. Sunt doar curios
Și, ca-ntr-un vis, plutesc ușor-ușor
Spre umbrele șoptind misterios:
Sahat lehud.
Și mă cuprinde în tot corpul un fior.
Ating cu palma sticla rece și aud:
Khalim tahud.
Văd mii de umbre cum se zbuciumă în noapte
Și semne-mi fac, și se lipesc de geam.
Și deslușesc din miile de șoapte
O voce parcă unsă cu balsam:
Tahil latham.
Poate e umbra unui suflet muribund,
Ori umbra unei inimi nenăscute.
Și-atunci ceva mă face să-i răspund
În limba veche a umbrelor pierdute:
Tahat naham.
Și m-am topit în sticla aburită,
Trecînd prin ea în miezul nopții reci.
Și-am devenit o umbră rătăcită
Ce hoinări-va-n-noapte străzile pe veci.
Și voi striga șoptit:
Naum tahit.
Și voi șopti strigat:
Halum hecat.
002467
0