Iubito,astăzi mai mult ca niciodată
orașul semăna cu un labirint,
Nu știu cum se făcea că încercând să ajung la tine
mă trezeam pe aceleași străzi
Troleele toate aveau același număr,
Soarele risipit printre crengi,
imi incalzea urechea stanga
Cu ochii spre asfalt numaram chistoacele,
Auzeam plansul frunzelor,
menite de pe-acum descompunerii
Sunetele pianului erau
Un vierme de lumina
Intrase in orbita,
Umplându-mi sufletul de intuneric
Obsesiile intunecau,iar el
Cu lucirea lui nu facea decât sa lumineze,
Fiecare pacat,fiecare viciu
Avea
