Vacarciuc Dan Sebastian

Și totuși... tu, ce ești? Ești suma divizorilor la doi, Împrejurărilor meschine sau erori Ești adunarea unor bieți actori, Aceeași scenă, decorurile-s noi. Produsul brut al prejudiciilor

Zadarnic mor și clipele și anii, Și oamenii… ca florile din glastră se-ofilesc – Căci viața-i doar o nesfârșită toamnă, Cu lacrimi calde… și ostenitele ploi reci. Zadarnic așteptăm ca ieri să

Se nasc dureri din ochii tăi Și câtă amărăciune-n suflet Mai poți să-nduri - mă-ntreb? Și câte mii de lacrimi ne-născute Pe-obrajii tăi micuți – micuțo Vor trece calde, și-apoi reci Pe drumul

Ești ca o floare… Mai mult de-atât cuvinte n-am, Și-n noaptea mea de îndoieli, Și soare ești – și înger… sau poate… Dumnezeu.