Cerem cruțare, zeilor,
Că am fi încercat să fim ca voi,
Că am fi…
Da! I-am înmormântat pe cei de-atunci.
Da, ne-am făcut lumânări
din lacrimile mândriei muritorilor.
Da… ne-am vegheat
Mi-ai spus că mi-ai zâmbit
și că ți-am întors zâmbetul cu o palmă.
Să nu-mi fi înțeles cuvintele,
să nu-mi fi priceput tăcerea,
să fi fost doar o judecată a gândurilor
ascunse?
Se poate ca
Rege al cărei lumi te-ai făcut
semănând negru sub tine?
Să nu fi apărut, nici un călător prin viață
n-ar fi știut de virtuțile aurului
ori n-ar fi agățat inutil de el
pietre scumpe
și n-ar fi
Pe drumul cel neted, dar plin de pietre,
în hainele de lemn în care te târăști
spre adorarea durerii,
vezi cum se apropie cu mult prea greu
templul tăcerii.
Desculț, prin colb si fiare,
mergi
