ursescu iuliu lucian

singurătate singurătate: prăpastia pe care-o sapi cu propria înfrângere. la o fereastră pe jumătate nostalgie pe jumătate statuie bătrâna ce-avea închis în ochi începutul

despărțire ochii tăi îmi spun că mă iubești; glasul lor însă are-un nasture lipsă. crudă pedeapsă tăcerea ta mă asuprește până departe. departe unde-un trandafir așteptând să fie

e toamnă e toamna: femeia ce contează prea puțin pentru o inimă. ieri mi-au ruginit trandafirii azi îmi lipsește buza de jos mâine-mi lipsește buza de sus. cum să mărturisesc

o dragoste sfios fiind sărutul se prefăcu-ntr-o blândă adiere a privirii și-mi bate inima așa de tare mi-e frică c-o să-mi sară să prindă luna de picioare. ia uite cum aleargă stejarii

întâlnire cu ostatici mi-ai furat sufletul ca un lup flămând și-a trebuit să te răpesc ca pe-o amintire, prizonieră să te fac într-o oază de speranță în care păsări ce nu se născuseră încă ne

un sărut cât o ploaie fugim prin ploaie ploaia mă-ndeamnă cu priviri de femeie: rămâi! ochii tăi mă-ndeamnă cu-a ploii mângâiere rămâi! simt cum fuga mă-nșeală, mă părăsește… ești

pasarea spin singură… s-a predat floarea de cais la plânsul copilului… și-n secunda impară aș vrea să fug dar e un glonte ce mă urmărește: sângele meu. și

dans păgân ridică-ți ochii învinși către cer aventură a sângelui. când te cuprinde-n brațe femeia întâmplării florile gândului: roșii bici între flacără și izvor cuvântul o

iubind toamna iarăși beat sunt de iubire dă-ți toamnă frunzele jos, cu bruma din priviri sărută-mă… dezbracă-te de iarbă, dezbracă-te de flori și-n mâini cu torțe

interviu cu o piatră moarte: când între sânii tăi răsare luna e veștedă plecarea mea? unde s-au rătăcit cuvintele noastre? cad frunzele unei tăceri e toamnă în orice

stranie pasăre de lemn cu aripi de lemn ai să-mi scrii viitorul, stranie pasăre ce mă privești de parcă n-ai fi vie: știi ca zborul tău ar putea să-mi fie inimă… sau poezie? vezi

nunta șoaptelor surâzând în culori diferite mâinile se găsesc: bărbat femeie și floare. floarea împarte iubire și cât de mult un sărut era al nostru când eu vorbeam fără

baladă de dragoste de-ți plac iubito, aprinde-ți o flacără-n ochi și ochii mei or s-o culeagă de-ți plac iubito, scrie asta pe buzele tale și buzele mele-or să citească. din

rochie de seară zidesc această simțire din micile agonisiri. în joacă plouă și pietrele în joacă ascultă. la prășit de gânduri sosi și noaptea cu sapele ei. un răcoros mister

un fel de puritate câte fântâni se feresc a locui în noi? o viaoră fluidă creată de ea însăși: melancolia. nu-i o răpire reușită! inima ei se întinde pe mai multe continente. câte

scufundare în amurg culorile târzii sfidau cu valuri scunde depărtarea o să te-mpușc lumină cu lacrimi rotunde în noaptea asta de-mi treci pragul… o clipă uimit s-oprește destinul meu

umbrele toamnei vântul răsfoiește un copac găsește un soare-mbătrânit între cuvinte culori străine-mi dau târcoale umbra mea deasupra pământului tristă… peste jumătate de viață a

clopot de seară întinsă pe sfoară cămașa-și pierde sufletul viața rămâne doar o adunătură de cuvinte inima începe să umble singură serile gând umed al izvorului clopot în amurg cu

mâini sparge mai întâi oglinzile și apoi privește-mă! am o mână străveche cu care vorbesc pietrelor o alta cu care-am auzit toate ploile. am o mână care se trezește-n

rugăciune palmele-mpreunate mi se cațără pe flori de-amurg străpung norii vor să deschidă porțile cerului buze tremurânde cer iertare… ca un refugiu de-o noapte în zdrențe fericirea mă

poezia poezia. dimineață trezită din somn cu uitări proaspete: soare suflet pământ prăbușite-n cuvânt. e și o floare de cireș amar acolo pe care trebuie s-o-nvingi