Poezie
Fata Morgana
participantă la concurs dar modificată
2 min lectură·
Mediu
Ea nu este iubita noastră.
Orașul i-a smuls
rochia pentru parcuri.
Amiaza o frământă
până la subțiori.
Privirile tuturor
au fost nepricepute.
S-au sfărâmat
nuanțe și culori.
Cuvintele nu au fost
în stare decât
de noroi și pulbere.
Ea nu este iubita noastră.
Viteza a accidentat-o
de multe ori.
A fost lovită
de niciodată.
Îmbrățișarea noastră
nu zvâcnește clorofilă.
Zborul s-a zgârcit
cumplit la aripi.
Albastrul
este prea puțin.
Ea nu este iubita noastră.
Pădurea e prea
simplă și pură,
duce lipsă de basme
cu zmei.
Poteca nu tresare
în fior.
Lighioanele sunt prea
adevărate. Se complac
în vânători.
Pulsul nostru se pripește
în căutare de fitil.
Ea nu este iubita noastră.
Bagajele împing sirena
înapoi în trenuri.
Avioanele au alt traseu.
Corăbiile nu au noroc
de valuri. Pânzele lor
sărăcăcioase nu au curaj.
Ea nu este iubita noastră.
chiar dacă logic,
era normal să fie.
Uneori, calendarele
ne reproșează ceva,
se răsucesc și se agață
de pereți de fum.
Azvârlesc aiurea o fereastră.
Încă nu vă bucurați!
Fiind fără de măsură,
și ultra anorexică
ea nu poate fi
nici iubita voastră.
Ea, încă,
nu are coordonate dulci,
nici șiraguri de repere.
Nu se atinge de scântei
și nu răspunde la strigări.
Ecoul ei nu îndrăznește.
Privirea ei deschide peșteri,
surâsul ei destramă noaptea.
Luna se topește
în uleiul ei.
Asudați, spre dimineață,
ne limpezim cu nisip
și prin nemărginita sete,
urnim caravana.
001.882
0