Poezie
Fără pretenții
1 min lectură·
Mediu
Mie nu-mi lipsește nimic.
Sărmanii bătrâni
sunt ai voștri. Voi le
economisiți medicamentele
și grijulii, le gestionați boala.
Mie nu-mi lipsește nimic.
Iubita este a altuia
mai hotărât să arate
frumos, mai risipitor
de bijuterii.
Mie nu-mi lipsește nimic,
pădurile sunt ale voastre,
cu sălbăticiuni, cu tot,
cu teama de rătăcire noaptea,
cu lemnul furat.
Þigările voi le-ați fumat.
Fumul a ieșit din nara
voastră și damful jos
și ofticoasă iluzia.
Paharele, voi le-ați lăsat
murdare. Vinul, e treaba
voastră. Beția
nu mi-a mai ajuns.
Mie nu-mi lipsește nimic.
V-am lăsat moștenire
ceea ce n-am putut să stăpânesc,
v-am lăsat datoria care
mă hărțuiește și blestemul
care nu m-a găsit.
V-am lăsat trădările
pe jumătate. Îndoiala
vi-am lăsat-o copil
să-l creșteți mare.
Sunt mulțumit. Nu mai am
nici o pretenție. V-am lăsat
nebunia să nu
se împrăștie, libertatea
cum considerați.
V-am lăsat luminița.
Lumina. Să vă grăbiți.
002326
0