Poezie
Fata singură
1 min lectură·
Mediu
Roz bombon, mătase.
Butonieră ridicolă.
Frișcă prostuță.
Agrafă sută la sută.
Savarină și atât.
Fată otravită de singuratate
picurată penibil,
bolnavicioasă fără microb.
Ca o plantă prea verde
niciodată inflorită,
ca o fructă prea coaptă
niciodată mușcată, strivită,
ca o baladă, niciodată
șoptită,
ca o pădure, neincendiată,
ranită fără secure,
ca o cărare puțină
nerătăcită, cu lipsă de pași.
Obraz nesărutat,
nepălmuit.
Fată singură, toată
numai oglindă ciobită.
Fotografie înainte de a fi.
Privire insuficientă.
Bijuterie prea scumpă,
ascunsă de bluză.
Parfum fără nară.
Sudoare întoarsă din drum.
Mangâiere penală neîntâmplată.
Jignire de nicăieri
și de peste tot.
Incomodată de întrebări glumețe,
insultată de zarva orașului,
suspicioasă la intersecții,
la tenis. Nestropită la ștrand.
Abrupt de tristă de sărbatori.
Deodată buboiul se sparge,
potopul se pregatește
războinic în nori.
Mânzul nechează, răstoarnă
găleata.
Fata singură,
deschide pumnii, pierde gândacul
închide ochii și soarbe.
Dimineața e simplă.
Primăvara ajunge la fiecare.
Egală, lumina unsuroasă
se împarte tuturor.
Nu te feri,
odată și odată,
fericirea împroașcă.
Nu te mai spăla.
Nu te mai șterge.
002805
0