Toamna e haina mea
am vrut să înjunghii o frunză
în toamnă
și să-i simt mirosul curgînd în mine
Ploaia e sîngele meu liber
cu care pot pătrunde în fiecare por de-al tău
iar când sunt
E prea strâmt printre cuvinte,
E prea frig în sensul lor,
E prea rece întunericul
În care nu pot să mai mor.
E un vânt rece afară
Și un cuvânt tremură de frig.
E rece vocala prin care
numele
N-am mai scris demult.
Când vreau să scriu,
cuvintele se transformă în litere
ce se amestecă inutil și torturant;
cerneala se usucă în stilou,
hârtiile se rup.
Și,ca să nu mai folosesc
Încerc să ridic cu podul palmei
cerul un pic mai sus,
căci simt cum imensitatea
mi se așează pe umeri
și mă bagă încet,tot mai încet,
în pământ.
Încerc să sparg cu gândul meu
o idee
și să-i
Îmi plătesc cu un ban de argint
vama morții.
Stăm fată în fată,
ne privim,
singurătatea ei încearcă să-și găsească
dimensiunile în mine.
Încerc să văd și ochii mei curg prin
încăpere în
Picură iarna prin strofe târzii
și melancolia își caută
trup în mine.
Speranța se înalța peste
stratificate pânze de umbră,
călcând visele,liniștea.
Eu cresc odată cu ea,
și uneori mor;
dar
