lumina

Lumina

Veniți oameni ai mei, dați-mi o picătură din lumina voastră, topiți măști de argint în noptatice priviri, printre sfinți străini pierduți pe sub grinzi de negre biserici.

Pași goi răsună cavernos, pe creșteatul pleșuv al străzii, e frig și burează, munții m-apasă parcă stângaci sau poate perfid, descopăr Brașovul uitat printre alei de copil, enigmatica Tâmpa și sărutul sublim, degetele prelungi ale ceții cerșind, contururi de lacrimi fierbinți.

Copilăria e un oraș atârnând de coasta divină a lui Ra,miresme de verde crud, sărutat de fantasme de brazi, cântec de greier falsat de atlantici amanți, zvacnind adolescentin din jurnalul cu desene cuminți.

Veniți oameni ai mei, cu fulgerele voastre-n priviri și pași apăsați și parcă, totuși plutind, veniți să-mi dați din sufletele voastre zvâcnind de sub blănuri și miasme franțuzești, lumina, să mi-o așez pavăză în fața- tânguirilor din nopțile târzii.

La răscruci, seninele toamne au pierit, le-a strâns în tipare copilul din mine, răstignit de frica spaimelor târzii, oameni dați-mi lumina din pasul vostru regal, să nu-mi mai fie teamă de-nțeleasa prăbușire a nonsensului, ce-așteaptă, să m-afund în universul zâmbetelor înlăcrimate, ajutați-mă să mă-nalț în zbor pentru ultima oară.