Mistificatorii IX

E ședință. Patriarhul nu e în cea mai bună dispoziție iar tu îți amintești de prima ciocnire cu el. Putea să îți fie letală dar ai câștigat meciul cu sinceritatea aia a ta dobitoacă. Nu pot lucra în teroare, ai zis. Acum teroarea e a doua natură și, se pare, starea de animal de povară chiar îți lipsește. Ce avem pe ordinea de zi. Gura îți pute a alcool și regreți faptul că nu te-a oprit poliția când ai trecut pe roșu. Avem pe morții mă-tii, urli în tine și aștepti inepțiile servite de șeful de secție. Păi e ceva cu H la Bacău dar nu e sigur, să trimitem pe cineva în zonă. Tu ești boul ăla trimis la făcut bani, nimeni nu se bagă la căcaturi d-astea, tu ești tânăr și prost, e clar că mâine o să ai plăcerea de a fi mâna cea lungă a marii familii a Gazetei. Când Patriarhul decide, te ridici și pleci să îți faci formele de deplasare. Nimeni nu e mirat când ți se scuipă numele. Cadavrul sunt eu și meseria mea e să fiu călcat. Plec, plec acasă. O garsonieră infectată de gândaci. Prietenii mei. Mâine e o nouă zi. Vă admir mă, goguților, mâncați mă, cât mai aveți ce. Eu mă duc să îl belesc pe H. Până mă întorc, ar fi înțelept să vă mutați în altă garsonieră. Acum câștigi timp. Ziarul moare într-o zi, dar tu câștigi timp. Cu ziarul se șterge lumea la cur și mâine va fi iar nevoie de tine, să faci altul. Șoferul te așteaptă jos. E 4 dimineața și ești un recipient de fermentat bere. Ai în cap imaginea aia dintr-un film american, cu colonelul care pleacă de lângă nevastă la prima oră a dimineții, ca nu cumva să rateze întâlnirea cu glonțul păstrat numai pentru el, într-un kalașnicov din Vietnam. În vremuri de război, cel mai deștept lucru e să te găsești în alcovurile părăsite de soldați. Ești și tu un soi de soldat, deci nu ai cum să fii deștept. Șoferul a greșit scara. E unul nou, Răzvan. Când te vede închide grăbit casetofonul. Nu știe că și ție îți place Paraziții, doar ești domnul de la ziar. Așa sunt toți când vin pentru prima oară la marele cotidian, plini de respect. Te bucuri de senzația asta rarisimă, a cuiva care se uită la tine cu teamă, și o întreții aruncându-te pe bancheta din spate. Nu apuci să ieși din metropolă și rămâi fără blazon. Ia dă mă drumul la Paraziții. Răzvan e o matroska în variantă masculină. Scund și grăsunel, cu niște ochi de suricată, greu de urmărit. Inspirați de versuri, o dăm pe golăneli. Cum e cu gagicile, cu una, cu alta. Suntem amândoi de vârste apropiate. Numai că Răzvan are stagii serioase în ale însurătorii. Pe nevastă o alintă cu Pitica. Înaintea ei mai încercase una să-l ducă la altar. Lasă-mă măi mamă, nu pot, zău, eu mă uit la desene animate, îmi place să mă joc cu baloanele.... Pitica a câștigat asediul asupra ceea ce se credea a fi o redută inexpugnabilă cu prima oală de ciorbă. I-a pus masa și gata, Răzvan a știut că are în față femeia visurilor. Mă retrag în capul meu. Nu am organul necesar să pot să stau și eu așa, ca tutele alea din Mall, holbându-mă într-o vitrină, fie ea una simpatică, căci Răzvan e bun povestitor. Mă retrag în capul meu care produce o singură frază. Tudore, scrie mă ce vrei! Au trecut câțiva ani de când H ți-a aruncat-o în plină figură dar tu o auzi ca și cum ar fi spusă acum cinci minute. Pe vremea aia chiar credeai în valorile marii familii a Gazetei. Loveai în stânga și în dreapta fără să te uiți la adversar, drogat cu adrenalină altoită de precepte morale. Tudore, scrie mă ce vrei! Domnul H, nu se poate, v-am sunat să vă spuneți opinia, poate sunt eu dezinformat, poate sunt actele false... Tudore, tu nu auzi mă, scrie ce vrei. E trezirea la realitate, evoluția, trecerea de la alb-negru la color.