tudoran ana

Îmi întorc secundele trecute să te recunosc și timpul țipă la mine au plecat dureri regrete toate s-au șters irevocabil uscate de nepăsare. Demult ne doream să trăim într-o ghindă să

aproape ne-am iubit. când mă târam prin rădăcinile celeilalte iubiri sorbind uscându-mă la umbra lui atunci - aproape ne-am iubit. te-am apucat cu degete flămânde coapse

tu știi cum e... îți curge-n loc de sânge bitum și-n ochi ai toată zgura lumii. pământul e mai greu sub tine și-n loc de mâini îți cresc suspine. nici soare nu-i sub cerul tău iar norii-s

valuri de cenusa adormite tasate bine peste ani asupra eului inchistat cotidian in cel mai pur traditionalism. de parca as fi regasit icoana unei mari iubiri un simplu tremur de

intind nervuri mii si mii de nervuri sa ma agat de un real posibil. odata visam la pantofiori rosii de lac mama imi facea codite de fetita cu fundite mari, incandescent de

Ea: e prea târziu… El: dar nici n-a început! Și s-au sfârșit cerșind din dor Un happy-end al nepoveștii lor.

Cum se ofuscă iarba Călcând-o Pașii firavi ai caprei Se-alungă-n timp de lehuzie. Alergi Senin de-atâta viață Un sunet depărtat de toate Îți unduie în suflet Regretul de-a iubi prea mult. Și

e prea tarziu, ioane... ioan se leapada de zile catand incet spre pruncii mici saveta ia o palarie se tine de braglez - lesin danseaza-n jurul ei Iar pruncii.... surad si sar in pat de