A inceput ploaia si odata cu ea tipul ca eu sa ies afara
Desculta pe asfaltul fierbinte .
Ridic capul spre cerul nebun si apa imi intra-n orbite
Ajungand inauntru,dizolvandu-mi venele si
Statea langa ea si nu o privea deloc.
Cand a facut-o ea si-a ascuns goliciunea si-a zambit .
Il fixa cu privirea si cu zambet lucrat.
De cand astepta pe cineva care sa nu fie speriat de privirea
Suntem noi oameni?Ooo! Nu suntem!
Perverse creaturi cu fetele pictate
Se zbat sa iasa la lumina-n noapte ,
Copile isi omoara prunci in pantec
Iar plansul lor tacut ne este cantec.
O nimfa
Ne confruntam cu teama de moarte inca dinainte de-a ne naste
Si prinzand viata ne adancim tot mai mult in banal.
Cunoastem toata trairile dar niciuna pe deplin.
Incercand sa prindem aripi cadem
Peste morminte sumbre o voce se ridica
Si-si canta-n departare poemul solitar.
Cuvintele de sticla se sparg de crucea mica
Iar lacrimi de copile se scurg pe-al sau altar.
-Traiesti! in mine si
Nesomn.
Se-aude respiratia-n ecou
Cand totul tipa in tacere.
Lumini ca sirul de margele
Se sting usor.
Un planset de copil m-apasa
Nu pot sa-l fac sa se opreasca
Si plange-ntruna
\'\'Aprinde lumina,iubito si despleteste-ti parul;
Lasa-l sa curga-n valuri pe umeri dezgoliti;
Arunc-acum dantela ce-ascunde-a ta splendoare;
Frumoasa-mi esti,fecioara si calda-a ta
Dorința de Marte sălbatic bătută de vânt
Îi brăzda fața de fată de ceară ce goală zăcea pe pământ.
Pierdută in gânduri nebun de violente cu sânge se spală de praf
Si-ncearcă să rupă din
TA