pictez răsăritul
pe muzică rock
balada cocoșilor
trezesc natura
prin aripi de plumb
decibelii muzicii
îmi vibrează în articulații
ziua metalică
accelerează pulsul
gustul hameiului
mi-ai dezlănțuit sentimentele
din sarcofagul sufletului
ștergându-mi cu a ta iubire
tristețea și suferința
ce-mi transforma inima în piatră
lăsând-o să bată
spre infinitul dulce al
Îmi scald plăcerile
în lacrimile tale de iubire,
în clipele de amor nebun și însetat,
sărutul tău mi-a perforat inima
cu veninul dulce al dragostei
plutind pe valurile fericirii
din
mi-am închis ochii pentru o clipă spre fața casei bătrânești
spre casa-n care ne spunea bunica basme și povești,
gardul cel verde a putrezit de prea mult timp ce a trecut
ce tremură-n bătăi de
M-am născut să-nvăț
și să uit de regrete,
Am venit din iubire
să descopăr secrete
Din lumină am ajuns
spre al meu negru Pământ.
Să-mi exprim amintiri
între suflet și gând.
Spre o lume în
Trăiesc.....
prin visele nopților senine
Pierdut în umbrele
naturilor pictate
Cerul pare zgâriat de
stele revărsate
Iar aștri sunt tăcuți
Lângă azurul lunii pline.
Nu am participanți
să
Iubito
privește-mi timpul
și gândul tăcut....
Apoi tăcerea așternută
peste amintirile noastre,
Măsurându-se prin zâmbetul
de primăvară, rămase în trecut.
Iubito
zidul cu vise stă în
Doamne de ce? nu pot să fiu ca Tine
Să fiu un zeu, suprem, nemuritor
Să-mi șterg eu zilele din mine,
Și moartea s-o înfrunt triumfător
De ce sunt muritor pe-acest pământ,
Când eu, am viața
Prin ochii tăi priveam trădarea
Cu lacrimi îți uitam chemarea
Iar stelele nu-ți mai zâmbeau
Și noaptea nu mai răsăreau
Și ce folos e să mai plâng
Când amintirile se sting
Pentru un suflet ca
Noapte de amor
Sub lumina lunii pline
Ne sărutam ca doi nebuni
Și o mantie din stele fine
Ne încingea ca pe cărbuni
Ușor și tandru te atingeau
Buzele mele, moi și calde
Pe trupul tău
Sunt zile în care suferim
Cu gânduri reci și-ntunecate
Și doar durere în noi simțim
Văzând doar capete aplecate
În ceața deasă a minciunii
Ce am crezut noi era fals
Și această suferință a
Diminețiile-nfloresc din nopțiile târzii
Ce îmi trezesc gândul cu a lor frumusețe
Prin măricel de soare compun poezii
În codrul înverzit zăresc a mea blândețe
O rouă cristalină se așterne
Trăiesc în lumea întunericului
E rece moartă și e în viața mea
Nu vreau să știu ce e iubirea
E doar gândire lașă slabă și obscenă
Care a străpuns cu suferință sufletul meu
Și l-a zdrobit cu
Mi-a răsărit din suflet
Floarea ce o prețuiești
E albă luminoasă
Rară și misterioasă
Ce știu că o iubești
E orhideea albă
Frumoasă ca și tine
Pure a ei petale
Exprimă o sărutare
Trimisă
Ești rece și trăiești cu mine
Eclipsa mea te pot numi
Aș vrea să pot pătrunde în tine
Și să mă ascund așa de bine
Să nu mai pot iubi
Tu ești creată ca tristețea
Și cred că ești surioara
Legat într-o cămașă albă
Privesc tavanul cenușiu,
În el am mintea mea cea slabă
Și gândul mi-a rămas pustiu.
Pereții sunt cu zgârieturi
Și unghii rupte, înfipte-n el,
Arată ca două
e noapte,
liniște în casă
încerc să dorm
nu reușesc,
de la dulap
scârțâie o ușă
mă ascund
sub plapumă, muțesc.
cu ochii închiși,
cuprins de frică
sunt îngrozit
l-am mai văzut,