Poezie
Temporală
1 min lectură·
Mediu
nu mai am timp să îmi amintesc cine erai,
cum ai existat, dispărut și întors,
nici cum m-ai liniștit odată, când totul părea pierdut
și nu am vrut să te cred, dar ai avut dreptate
după cum nu s-a văzut.
a fost și un timp al încrederii și al cuvintelor,
care s-au spus, s-au uitat și au fost spuse iar
dar altfel, mai ușor, mai fără sentiment, diluate,
de fapt nici tu nici eu nici voi nici noi le-am înțeles
uneori și foarte des.
va fi și timp pentru amintiri, o altă dată viitoare,
mereu vom fi și nu vom fi, vom spune și uita,
trăda și susține, uneori spre rău, alteori spre bine,
universul meu și universul tău, în coliziune și total separate,
acum aproape, acum departe.
043904
0
Modestia sentimentală capătă aici un inefabil, o transparență a gândurilor, ce nu se rostesc decât șoptit...
Iubirea se trăiește în viitor prin metamorfozarea ei.